Un adolescent de 14 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea un autoturism cu 90 de kilometri la oră pe Calea Zarandului din Deva, unde limita de viteză este de 50 kilometri la oră, tatăl băiatului aflându-se pe scaunul din dreapta al autovehiculului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, inspector principal Bogdan Niţu, adolescentul de 14 ani a fost prins în trafic în timp ce conducea un autoturism pe Calea Zarandului, dinspre Arad către Simeria.
"Minorul a fost înregistrat de aparatul radar conducând autoturismul cu viteza de 90 kilometri la oră în municipiul Deva, pe un sector de drum limitat la 50 de kilometri la oră, fără să aibă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Minorul era însoţit de tatăl său, în vârstă de 42 de ani, pasager pe locul din dreapta faţă. Poliţiştii au stabilit că autovehiculul i-a fost încredinţat minorului chiar de către tatăl său, deşi acesta ştia că băiatul nu are permis de conducere", a declarat Niţu.
Potrivit acestuia, pe numele celor doi a fost întocmit dosar penal pentru conducere a unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, respectiv încredinţare cu ştiinţă a unui autovehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere.
Un adolescent de 14 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea un autoturism cu 90 de kilometri la oră pe Calea Zarandului din Deva, unde limita de viteză este de 50 kilometri la oră, tatăl băiatului aflându-se pe scaunul din dreapta al autovehiculului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, inspector principal Bogdan Niţu, adolescentul de 14 ani a fost prins în trafic în timp ce conducea un autoturism pe Calea Zarandului, dinspre Arad către Simeria.
"Minorul a fost