Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revoluţionarii din Timişoara îi cer lui Victor Ponta punerea sub acuzare a lui Traian Băsescu

Publicat in Ziua de Vest, duminică 10 noiembrie 2013 ·

Revoluţionarii din Timişoara îi cer premierului Victor Ponta punerea sub acuzare a preşedintelui României, Traian Băsescu.

„Vă somăm public, domnule prim-ministru al României Victor Viorel Ponta, să faceţi dovada celor afirmate verbal la adresa preşedintelui Traian Băsescu, să iniţiaţi în conformitate cu prevederile art. 96 din Constituţia României (revizuită) procedura punerii sub acuzare a numitului Traian Băsescu şi trimiterea acestuia în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie! Poziţia instituţională pe care o aveţi vă obligă să faceţi acest lucru vis-a-vis de nişte aspecte de o gravitate excepţională pe care le-aţi afirmat verbal!”, susţin revoluţionarii din cadrul Asociaţiei 16 Decembrie Timişoara 1989.

Revoluţionarii spun că au luat această atitudine în urma declaraţiilor făcute de premierul Ponta în legătură cu presupusul act de sabotare a României, de vânzare a intereselor acesteia şi de aducere a ţării în dificulatatea financiară prevăzută pentru anul 2014.

„Salutăm această poziţie ca fiind una consensuală cu a noastră, consensualitate ce poate fi demonstrată de şirul neîntrerupt de acţiuni de protest de tot felul iniţiate de către noi, eroii României moderne, de-a lungul întregii perioade prezidenţiale a "guvernatorului" Traian Băsescu. Proba luptei noastre neîntrerupte cu oricine în România a încercat să păstreze sau să reinstaureze regimuri de tip dictatoriale, oligarhice, nedemocratice şi antipopulare este Revoluţia Română din Decembrie 1989, începută la Timişoara, Proclamaţia de la Timişoara din martie 1990, A Treia Proclamaţie de la Timisoara, documente şi manifeste publice ce au fost propagate în toată societatea românească de către mass-media, dar şi de sute şi sute de zile de manifestări în stradă, Piaţa Operei din Timişoara, Piaţa Universităţii din Bucureşti şi alte oraşe, alături de camarazi de-ai noştri din Decembrie 1989 ş

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 13 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 11 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°