La 7.2 grade pe scara Richter, clădirile Bucureştiului se surpau ca un castel de cărţi de joc, luând cu ele, printre ruine, vieţile omeneşti. Nicolae Ceauşescu, aflat în acea noapte de 4 martie 1977, în Nigeria, este informat despre cutremurul devastator şi se întoarce în România pentru a evalua pagubele şi pentru a calma populaţia – peste 1.500 de morţi şi aproximativ 35.000 de clădiri distruse.
Dictatorul comunist a decis, atunci, să reconstruiască România, centrul său de interes fiind Bucureştiul, unde urma să ia naştere obsesia unei clădiri-mamut, cu podele de marmură, încrustaţii de aur şi tunele subterane.
Astfel, unele clădiri distruse de cutremur nu au fost mai fost reconstruite, iar altele, incomodând marele plan al lui Ceauşescu pentru ceea ce urma să poarte numele de Casa Poporului, au fost transformate în moloz.
Şantierul propriu-zis al actualului Palat al Parlamentului a început în 1980, cu demolarea a peste şapte km² din vechiul centru al Capitalei şi relocarea a peste 40.000 de oameni din zona Uranus, un cartier boem al Bucureştiului, în care se regăseau numeroase clădiri cu semnificaţie istorică. Ceauşescu nu a ţinut cont nici de însemnătatea istorică, nici de dorinţele cetăţenilor, iar toate cele 9.000 de clădiri aflate perimetrul strada Izvor - Bulevardul Naţiunile Unite - Bulevardul Libertăţii - Calea 13 Septembrie au fost demolate.
Obsesiei ceauşiste i-au căzut pradă, printre altele Spitalul Brâncovenesc, Arhivele Naţionale sau Stadionul Republicii, iar demolarea acestor clădiri a dus la mutilarea Capitalei.
De exemplu, Spitalul Brâncovenesc a fost ridicat în Bucureşti în perioada 1835 - 1838 de Safta Brâncoveanu, fiica marelui ban Tudorache Balş şi soţia banului Grigore Basarab Brâncoveanu, şi a funcţionat din veniturile de la moşiile donate de ctitoră. Spitalul a fost gândit pentru oamenii săraci, dar în acelaşi tim
