Moartea lui Corneliu Coposu a generat un val imens de simpatie pentru Convenţia Democrată Română şi a contribuit decisiv la câştigarea alegerilor în faţa neocomuniştilor care stăpâneau cu mână de fier România. Acesta este un fapt. În schimb, absenţa Seniorului, din încurcata lume politică românească, a lăsat practic fără busolă Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat care a sfârşit în anonimat după o guvernare care a lăsat România pradă aceloraşi FSN-şti versaţi în ale comploturilor securistice şi în infiltrări distructive. Cu linia a doua comunistă aflată la conducerea a tot ce mişca în ţară, Convenţia Democratică din România a fost practic decimată atât din exterior, cât şi din interior, acolo unde politicieni abili au reuşit să destructureze grupurile democratice formate din tineri entuziaşti şi intelectuali dornici să aducă România pe un drum al normalităţii şi mai ales, al demnităţii. Ce a lipsit coaliţiei pentru a reuşi să se impună pe scena societăţii româneşti postdecembrieste în cei patru ani de guvernare? Pe lângă lipsa de experienţă în ale guvernării şi cele enumerate mai sus, cu siguranţă i-a lipsit personalitatea lui Corneliu Coposu. Dispariţia lui a lăsat un gol imens în ceea ce astăzi am putea numi lidershipul mişcării democratice din România. Cei ce i-au urmat la conducere nu au ştiut, nu au putut şi o parte din ei nu au vrut să-şi asume anevoiosul şi durerosul drum al sacrificiului personal în favoarea României şi al românilor. Dacă Seniorul, după anii grei de temniţă comunistă, a avut răbdarea şi virtutea de a îndura înjurăturile miilor de români manipulaţi de neocomuniştii iliesceni şi jignirile publice şi mizere ale aparatului mass-media controlat de aceştia, politicienii second-hand, care au avut onoarea de a-i urma la conducerea PNTCD-ului, au avut mare grijă la imagine. Imaginea şi interesele personale au primat în faţa intereselor societăţ