Spectacolul „Mozart Steps“, regizat de coregraful Gigi Căciuleanu împreună cu echipa teatrului „Radu Stanca“ din Sibiu, va fi prezentat marţi, 12 noiembrie, de la 19.00, la Opera Naţională Bucureşti, în cadrul Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă“.
Festivalul „Viaţa e frumoasă!“ se desfăşoară în perioada 7-17 noiembrie, la Opera Naţională, fiind organizat de Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian“. În deschiderea evenimentului a cântat Concha Buika, interpreta de flamenco din Palma de Mallorca (Spania), stabilită în Miami (SUA), ale cărei piese au servit drept fundal sonor pentru filmul „La piel que habito“, regizat de Pedro Almodovar.
Gigi Căciuleanu a deschis stagiunea curentă a Teatrului „Radu Stanca“ din Sibiu cu spectacolul „Mozart Steps“, care propune o reinterpretare a lumii lui Mozart, construită ca un balans între muzica occidentală clasică şi cea orientală a eternului Egipt, transpunând „într-o stare de dans“ infinita gamă a legăturilor universale: bărbat-femeie, nou-vechi, naştere-moarte.
Spectacolul „Mozart Steps“ este un omagiu adus perfecţiunii matematice a muzicii şi dansului, un spaţiu al energiilor şi al sonorităţilor, în care actorii - transformaţi în dansActori - îşi explorează corporalitatea pentru a crea un imaginar poetic şi muzical vibrant.
Fragment din spectacolul „Mozart Steps“, de Gigi Căciuleanu
Actorii teatrului „Radu Stanca“ din Sibiu prezintă, pe 13 noiembrie, şi spectacolul „O poveste japoneză“, care face parte, de asemenea, din Festivalul „Viaţa e frumoasă!“. Reprezentaţia este semnată de Yasuda Masahiro şi este adaptarea scenică a unei piese scrise de Chikamatsu Monzaemon - cel mai cunoscut autor de teatru tradiţional japonez - care are la bază o stranie poveste adevărată petrecută, se pare, în anul 1721.
Spec