Ministrul rus al apararii, generalul Sergei Shoigu, unul dintre cei mai vechi colaboratori ai presedintelui Vladimir Putin, a declarat ca „principalul inamic” al tarii ramane terorismul international.
„Suna, probabil, banal si neconvingator, dar cine lupta, de fapt, in Siria? Dar in Mali? Sau in Libia”, a spus Shoigu intr-un interviu televizat. In opinia lui, alta amenintare care pune in pericol securitatea Rusiei o constituie apropierea NATO de granitele Federatiei.
„Aceasta continuare a procesului de extindere este, dupa parerea noastra, absolut nejustificata. Discutam, zambim unii altora, dar totul continua”, a spus ministrul, despre care se spune ca ar putea fi inlocuit in functia incredintata in noiembrie anul trecut, pentru a primi alta misiune.
Solicitat sa comenteze aceste speculatii, Shoigu nu a exclus aceasta posibilitate, declarand ca este gata sa execute orice ordin ar veni din partea presedintelui Putin, dar ca niciodata nu a nutrit ambitii politice. „Zvonuri sunt, tot felul de scenarii, speculatii, o gramada si nu numai despre functia de vicepremier. Singurul lucru pe care vreau sa-l spun este ca nu am nutrit niciodata ambitii politice”, a adaugat oficialul rus.