Gradul de dependenţă al băncilor din România faţă de grupurile financiare din străinătate este cel mai ridicat din regiune, deşi finanţările primite de la băncile-mamă s-au subţiat constant în ultimii ani, arată rezultatele unui sondaj al Băncii Europeane pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).
Studiul pe tema performanţei sectorului bancar este la cea de-a doua ediţie şi a fost realizat pe baza răspunsurilor preşedinţilor a 611 bănci cu operaţiuni în 32 de ţări europene, inclusiv în România.
Potrivit datelor prelucrate de BERD, 85% din subsidiarele locale ale grupurilor străine spun că banca-mamă deţine un departament de trezorerie centralizat care adună fonduri pentru „fiice“, comparativ cu o pondere de circa 51% în celelalte ţări din regiune.
Nivelul ridicat al centralizării nu înseamnă altceva decât o dependenţă mare a subsidiarelor de liniile de finanţare primite de la băncile-mamă, acesta fiind şi unul dintre motivele încetinirii finanţărilor în anii de criză. Băncile-mamă au fost multă vreme o sursă ieftină de finanţare pentru bancherii locali, însă odată cu accentuarea crizei financiare grupurile străine şi-au limitat expunerea. Astfel, procentul bancherilor care spun că băncile-mamă reprezintă o alternativă ieftină de finanţare s-a diminuat considerabil, de la 90% în 2007 la aproape 50% în prezent. Practic, numai un bancher din doi afirmă că împrumuturile de la banca-mamă reprezintă încă o alternativă ieftină de finanţare. Accesul din ce în ce mai dificil la finanţări în valută poate constitui o explicaţie şi pentru decizia băncilor de a accelera creditarea în moneda locală, mai ales în condiţiile în care banca centrală a iniţiat o politică de relaxare monetară, ceea ce a dus la ieftinirea leilor.
Băncile străine şi-au redus cu 26% finanţările acordate filialelor şi sucursalelor din România de la sfârşitul lui 2011 până
