Rezultatele obținute din turismul medical din România, la ora actuală este sub potențialul ”pe care îl are România”, a susținut prof. dr. Vasile Astărăstoae, președintele Colegiului Medicilor România, la Forumul Internațional pentru Turismul de Sănătate ce a avut loc la acest sfârșit de săptămână la Târgu-Mureș.
Astărăstoae a subliniat faptul că alte țări și-au construit un sistem bine pus la punct în ceea ce privește turismul de sănătate, și a dat exemplul Malaeziei, unde 6% din PIB se obține din turism pentru sănătate.
”Nu avem un sistem care să facă să funcționeze, să existe un aflux de turism. Avem turism, dar punctual: chirurgie estetică, medicină dentară, uneori și balneară dar rezultatele sunt sub potențialul pe care îl are România. (…) Resursa umană, care este cea mai importantă, putem să o punem la dispoziție, autoritățile locale împreună cu cele centrale, împreună cu investitorii privați trebuie să construiască acest sistem și un asemenea sistem este unul care produce bani. În acest moment, mai ales cu Directiva Europeană a liberei circulații a pacienților, noi îngrășăm alte sisteme de sănătate în loc să atragem bani, mai ales că avem ce să arătăm, pe de o parte, și pe de alt parte prețul de cost al serviciului medical este mult sub prețul de cost din străinătate”, a susținut președintele Colegiului Medicilor din România.
Aceasta pagina a fost parcursa de 11 ori de catre cititorii nostri. Va multumim Dumneavoastra si tuturor celorlalte persoane interesate.
Rezultatele obținute din turismul medical din România, la ora actuală este sub potențialul ”pe care îl are România”, a susținut prof. dr. Vasile Astărăstoae, președintele Colegiului Medicilor România, la Forumul Internațional pentru Turismul de Sănătate ce a avut loc la acest sfârșit de săptămână la Târgu-Mureș.
Astărăstoae a subliniat faptul că alte țări ș