În aproape toate unităţile de învăţământ, există şi o comisie SNAC (Strategia Naţională de Acţiune Comunitară), care organizează diverse campanii sociale de sprijinire a familiilor aflate în dificultate. La Şcoala Gimnazială „I.D. Sîrbu”, responsabila acestei comisii este prof. Georgiana Ambruş. Toate cadrele didactice de la această unitate şcolară şi cele de la Structura Şcoala Gimnazială Nr. 6 au organizat recent „Săptămâna legumelor şi a fructelor donate”
750 de elevi voluntari...
Mai toţi cei 750 de elevi de la aceste instituţii au donat, mai întâi, legume şi fructe. Apoi, sub forma de voluntariat, cadre didactice şi elevi au sortat legumele (cartofi, morcovi, pătrunjel, păstârnac, ceapă, varză, etc.) şi fructele (mere, portocale, banane, gutui etc.)
60 de familii beneficiare...
Cu aceste legume (aprox. 280 kg) şi fructe (aprox. 180 kg) s-au alcătuit colete. Coletele au fost oferite la 60 de familii ai căror copii sunt elevi la aceste unităţi şcolare, care se confruntă cu probleme sociale deosebit de grave.
„Săptămâna legumelor şi a fructelor donate” a fost, pentru cei implicaţi, un exemplu de generozitate şi de solitaritate umană. Un exemplu care, oricând, ar putea fi urmat de oricine, cu gândul: „Să nu uităm de cei mai trişti ca noi!”.
În aproape toate unităţile de învăţământ, există şi o comisie SNAC (Strategia Naţională de Acţiune Comunitară), care organizează diverse campanii sociale de sprijinire a familiilor aflate în dificultate. La Şcoala Gimnazială „I.D. Sîrbu”, responsabila acestei comisii este prof. Georgiana Ambruş. Toate cadrele didactice de la această unitate şcolară şi cele de la Structura Şcoala Gimnazială Nr. 6 au organizat recent „Săptămâna legumelor şi a fructelor donate”
750 de elevi voluntari...
Mai toţi cei 750 de elevi de la aceste instituţii au donat