Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul pol industrial al României - cum a atras un oraş de provincie atenţia giganţilor mondiali

Publicat in BusinessMagazin, luni 11 noiembrie 2013 ·

 

Investiţii de peste 260 de milioane de euro au fost inaugurate anul acesta în fabrici la Ploieşti. Peste zece fabrici au început sau şi-au sporit producţia în ultimul an iar oraşul este deopotrivă bază de export dar şi hub regional pentru coordonarea activităţilor. PIB-ul judeţului Prahova în 2012 a urcat pe locul trei la nivelul întregii ţări, după Bucureşti şi Timiş. Ce şanse are însă Ploieştiul să-şi menţină statutul de star în atragerea de investiţii dedicate producţiei?

"Produsul Cappy Pulpy made în România va ajunge la peste 100 de milioane de consumatori", declara la sfârşitul lui octombrie Muhtar Kent, CEO şi preşedinte al Coca-Cola, companie cu afaceri de peste 32 de miliarde de euro la nivel mondial. Kent a venit pentru inaugurarea celei mai recente investiţii a Coca-Cola HBC România, îmbuteliatorul local al mărcilor de băuturi răcoritoare. Pentru instalarea noii linii, bugetul a fost 22 de milioane de euro, iar băuturile vor pleca spre consumatori din Bulgaria, Ungaria, Croaţia, Bosnia, Cehia şi Slovacia. Investiţia a fost realizată la Ploieşti, oraş în care anul acesta au fost inaugurate, conform calculelor Business Magazin, investiţii de peste 260 de milioane de euro. Pe lângă Coca-Cola, pe lista investiţiilor din acest an se numără British American Tobacco (tutun, 40 de milioane de euro pentru extinderea fabricii), Lufkin Industries (utilaje petroliere, 100 de milioane de euro), Honeywell Frictions (auto, 58 de milioane de euro), AdePlast (materiale de construcţii, 5 milioane de euro), Coficab (auto, 22 de milioane de euro) sau Toro (sisteme de irigaţii, 20 de milioane de euro).

Iar 2013 nu este o excepţie în ce priveşte investiţiile atrase. „În 2011, judeţul Prahova s-a situat pe locul doi în ţară în funcţie de valoarea investiţiilor realizate (74 de milioane de euro) şi după numărul de locuri de muncă nou create prin investiţii

Articolul in BusinessMagazin >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM - Temperaturi peste cele obişnuite, în această săptămână, în toată ţara, şi ploi în vest şi sud-vest / Şi după jumătatea lunii mai temperaturile vor fi mai ridicate decât de obicei / Cum va fi vremea în minivacanţa de 1 Mai

News.ro acum 2 ore
Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, în săptămână 21 - 28 aprilie, în toată ţara, iar în vest şi sud-vest va ploua. Pentru minivacanţa de 1 Mai, sunt prognozate temperaturi uşor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă

Preşedinta Parlamentului European, laureata Premiului Timişoara pentru Valori Europene, ediţia a II-a/ Roberta Metsola va veni la Timişoara în 22 mai

News.ro acum 25 minute
Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, este laureata de anul acesta a Premiului Timişoara pentru Valori Europene, înfiinţat de Municipiul Timişoara. Premiul îi va fi înmânat la Timişoara în cadrul unei ceremonii de gală, care va avea lo

Testamentul Papei Francisc – „Mormântul să fie în pământ, simplu, fără vreun ornament special”

Ziua Constanta acum 54 minute
În seara morții papei Francisc, luni, 21 aprilie a.c., Sala de Presă a Sfântului Scaun a publicat testamentul regretatului pontif, care a dispus să fie înmormântat în bazilica Santa Maria Maggiore, nu departe de icoana Fecioarei Maria ”Salus Populi

Primele fotografii cu Papa Francisc în sicriu

News.ro acum 17 minute
Vaticanul a publicat marţi dimineaţă fotografii cu Papa Francisc în sicriu. Sicriul papei urmează să fie dus în Bazilica Sfântul Petru pentru a fi expus public. Camerlengo - şeful interimar al Vaticanului - şi trei asistenţi se vor asigura că „Inelu

Avertizare ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în mai multe județe din țară

Mediafax acum 26 minute
„În zonele montane și submontane, în nordul Olteniei și al Munteniei, în sudul și estul Transilvaniei și în sudul Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice

Administrația Trump, dată în judecată de Universitatea Harvard, care acuză „consecințele reale dure” ale agendei politice de la Casa Albă

HotNews acum 2 ore
Universitatea Harvard a dat luni în judecată administraţia Trump, conform unei scrisori adresate comunităţii universitare, într-o nouă escaladare a luptei privind finanţarea federală a şcolii Ivy League, supravegherea instituţională şi independenţa,

Tradiții în Marțea Albă din Săptămâna Luminată. Ce nu avem voie să facem azi

Ziua Constanta acum 2 ore
A treia zi de Paşte este, în acelaşi timp şi Marţea Albă din Săptămâna Luminată, zi în care nu se lucrează, iar femeile dau de pomană pasca și vinul roșu care au rămas de la Paște. De asemenea, în ziua a treia se întorc vizitele făcute în prima zi a

LIVE Război în Ucraina, ziua 1154: Putin, brusc deschis la discuții bilaterale cu „regimul de la Kiev” / Atac masiv cu drone la Odesa într-un cartier civil dens populat

HotNews acum o ora
Vladimir Putin a declarat pentru prima dată în ultimii ani că este deschis la discuții bilaterale cu Ucraina, după ce, anterior, ceruse înlocuirea lui Volodimir Zelenski înainte ca acestea să aibă loc. Zelenski, pe care Putin l-a numit în mod fals u

Cine este cardinalul Kevin Farrell, actualul şef interimar al Vaticanului?

News.ro acum o ora
Când lumea a aflat de moartea Papei Francisc luni dimineaţă, un cardinal irlandezo-american, puţin cunoscut în lumea largă, a fost cel care a dat vestea, relatează BBC. După ce a anunţat că Papa „s-a întors în casa Tatălui”, cardinalul irlandezo-ame

„Ştiţi de ce se vorbeşte maghiara în Rai?”. Glumele cu care Papa Francisc a cucerit o lume întreagă

HotNews acum 22 minute
Papa Francisc, care a murit luni, la vârsta de 88 de ani, deţinea secretul limbajului simplu şi direct. Francheţea sa l-a făcut popular, chiar şi în rândul necredincioşilor. „Când mă rog, uneori adorm şi eu”, a mărturisit suveranul pontif într-un in

Vremea

București
acum

19°
mar.

12°/26°
mie.

12°/25°
joi

14°/24°
vin.

15°/26°
Iasi
acum

20°
mar.

12°/26°
mie.

13°/26°
joi

14°/25°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

16°
mar.

10°/20°
mie.

11°/16°
joi

12°/17°
vin.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

10°/26°
mie.

11°/22°
joi

11°/21°
vin.

13°/20°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/27°
mie.

12°/24°
joi

13°/23°
vin.

13°/19°