Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta il pune la zid pe Basescu: Ne-a lasat bombe in dulap pentru 2015, vrea sa ne faca rau

Publicat in Ziare.com, duminică 10 noiembrie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a avertizat duminica seara ca presedintele Traian Basescu a lasat viitoarelor guvernari "bombe in dulap" prin tintele prea stricte negociate cu Fondul International Monetar (FMI) si Comisia Europeana (CE).

"Marile noastre dificultati economice nu le avem cu FMI, cu CE, pentru ca noi, Romania, prin persoana lui Traian Basescu, am semnat un tratat fiscal, un lucru bun de altfel, dar care ne-a pus pe noi la aceleasi conditii ca o tara ca Danemarca, ca Suedia", a afirmat Ponta la Antena 3.

Premierul a facut referire la tintele de deficitul bugetar asumate de Romania in tratatele internationale, de 2,5% pentru acest an si de 2,2% anul viitor, mai mici decat ale unor tari precum Franta sau Spania. Potrivit acestuia, Acordul Fiscal semnat de presedintele Traian Basescu va avea efecte pentru anul 2015.

" (Traian Basescu a acceptat aceste tinte - n.red.) pentru ca nu l-a interesat, toate tintele le-a pus pentru 2015. In 2015 nu mai e el, cine o veni sa para mai rau sau sa gestioneze raul, 'Ia sa va vad pe astia care veniti dupa mine, sa va las sapte bombe in dulap. Ia deschideti dulapul, sa va vad ce faceti'", a spus Ponta.

Noi facem ce vrem noi, nu ce vrea FMI

Pe de alta parte alta parte, Ponta a sustinut ca el si ministrii sai fac doar ce vor ei, nu ce vrea FMI.

"Eu, ministrul Chitoiu (...) nu facem decat ce vrem noi. Vrea FMI ceva si noi nu vrem nu ne poate obliga in niciun fel", a afirmat Ponta, dand ca exemple majorarea pensiilor militarilor sau reducerea TVA la paine.

"Faptul ca ai o intelegere cu FMI si CE te ajuta exact cand te duci sa te imprumuti. Primul lucru la care se uita investitorii e ce zice FMI. (...) Acordul cu FMI inseamna bani ieftini si siguri venind de la Banca Mondiala, acordul cu ei ne permite sa ne imprumutam in afara tarii. Bancile din tara au t

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Unde se află George Simion, în timp ce Nicușor Dan participă la dezbaterea de la Antena 3

HotNews acum o ora
Antena 3 CNN organizează marți seară o dezbatere între cei doi candidați intrați în turul doi al alegerilor prezidențiale, Nicușor Dan și George Simion. Deși ambii au fost invitați, liderul AUR nu participă la evenimentul televizat, postul de știri

George Simion, despre românii din diaspora: Trebuie să continue ceea ce fac acolo, că fac bine

Mediafax acum 2 ore
George Simion a răspuns că românii din diaspora ar trebui sprijiniţi prin instituţiile statului din străinătate, cum ar fi consulatele sau ambasadele. „În primul rând, românii noştri din Italia, din Spania, din Germania, din Anglia şi din multe alte

Nicușor Dan nu exclude un premier PSD dacă va câștiga alegerile prezidențiale: „Nu pot să dau un răspuns în momentul acesta”

Libertatea acum 11 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat luni, 12 mai, la Digi24, că și-l dorește premier pe Ilie Bolojan dacă va ajunge președinte, dar a adăugat că nu poate garanta acest lucru.

Curtea de Apel București a decis că elevul român suspectat de amenințări cu bombă nu va fi extrădat în SUA pentru a fi anchetat de FBI

Ziua Constanta acum 2 ore
Curtea de Apel București a respins marți cererea autorităților americane de extrădare a unui elev român în vârstă de 17 ani, acuzat că a trimis sute de amenințări cu bombă unor instituții de peste ocean și că a manipulat fete minore pentru a se anga

Video Donald Tusk: „Rusia se bucură”. George Simion, pe aceeași scenă cu candidatul extremist Karol Nawrocki

Adevarul acum 21 minute
Premierul Poloniei, Donald Tusk, susține că „Rusia este fericită”, după ce candidatul AUR la prezidențiale George Simion a participat la un miting electoral în Polonia, alături de candidatul extremist Karol Nawrocki.

Ambasadorul SUA la NATO invocă „amenințări strategice”: Suntem deplin conştienţi de importanţa Mării Negre în contextul războiului din Ucraina

HotNews acum o ora
Matthew Whitaker, ambasadorul Statelor Unite la NATO, a dat asigurări că SUA nu se retrag din Europa, dar a spus că Washingtonul îşi reevaluează tot timpul poziționarea, într-o abordare de tip „360 de grade”, având grijă să nu lase „goluri de securi

DNA cere arestarea primarului din Sinaia, Vlad Oprea. Procurorii îl acuză că a exercitat atribuții de primar când era sub control judiciar

HotNews acum 5 ore
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, este acuzat de DNA că a încălcat cu rea-credință obligațiile măsurii controlului judiciar, în ultimele două luni dând exercitându-și atribuțiile de primar, deși acest lucru îi era interzis, se arată într-un comu

Tánczos Barna: România va încasa 1,3 miliarde de euro, pe 10 iunie, din tranșa a treia din PNRR

Gandul acum 5 ore
„România va încasa, pe 10 iunie, 1,3 miliarde euro din tranșa a treia de plată pentru Programul Național de Redresare și Reziliență”, a declarat, marți, ministrul Finanțelor, Tánczos Barna. „România va încasa 1,3 milioane de euro, pe 10 iunie, din t

Lucian Romaşcanu a fost numit membru din partea României la Curtea de Conturi Europeană. Mandat de șase ani la instituția cu sediul în Luxemburg

HotNews acum 3 ore
Lucian Romașcanu, fost președinte al Consiliului Județean Buzău și fost purtător de cuvânt al PSD, a fost numit oficial membru din partea României la Curtea de Conturi Europeană, instituție ce verifică dacă fondurile UE sunt colectate și folosite co

„Este inacceptabil!”: Sutele de milioane de euro primite de Elon Musk din partea UE au fost făcute publice

HotNews acum 5 ore
Finanțările acordate de Comisia Europeană diferitelor afaceri ale miliardarului Elon Musk au fost făcute publice în urma unei solicitări a unui deputat european, relatează La Libre Belgique. Stații de încărcare pentru mașini electrice, lansări de sa

Vremea

București
acum

14°
mar.

8°/16°
mie.

7°/22°
joi

9°/23°
vin.

12°/22°
Iasi
acum

11°
mar.

4°/17°
mie.

7°/17°
joi

8°/22°
vin.

5°/8°
Constanta
acum

11°
mar.

9°/14°
mie.

8°/17°
joi

10°/18°
vin.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

2°/15°
mie.

5°/15°
joi

7°/19°
vin.

6°/13°
Timisoara
acum

12°
mar.

3°/18°
mie.

2°/19°
joi

8°/22°
vin.

6°/16°