Deputatul USL Cristian Chirteş a solicitat colegilor din Parlament, în plenul Camerei Deputaţilor, cu ocazia lecturării declaraţiei politice cu tema „De ce trebuie reluat dialogul social?”, să reia în mod real dialogul cu sindicatele.
În discursul său, parlamentarul liberal a recunoscut că în prezent clasa politică s-a izolat aproape total de actorii societăţii civile. „Prima chestiune majoră este legată de reluarea, pe alt palier şi cu altă intensitate, a dialogului social. Cred că fără un dialog social permanent, autentic şi centrat pe problematicile sociale reale, nu se mai poate derula niciun guvernământ serios, coerent şi realist. De prea mulţi ani societatea românească şi, implicit, politica au ajuns la stadiul de autism, de izolare, de fracturare, adică de lipsă de dialog, iar această situaţie trebuie să înceteze. Ni se reproşează, deopotrivă puterii şi opoziţiei, că nu dialogăm. Dacă cvasiabsenţa dialogului social devine o obişnuinţă, atunci vom ieşi cu toţii în afara democraţiei, a libertăţii şi a toleranţei, iar efectele le ştiţi prea bine. Revigoraţi dialogul social! Acesta e mesajul principal pe care ni-l transmit sindicatele şi, implicit, actorii societăţii civile tuturor, repet, putere şi opoziţie, deopotrivă”, a afirmat Cristian Chirteş.
Descentralizare doar cu mecanisme de finanţare
În cadrul aceleiaşi declaraţii politice, deputatul USL s-a referit şi la descentralizare, despre care a afirmat că nu se poate realiza fără asigurarea unor mecanisme adecvate de finanţare. „Vreau să nu uitaţi un lucru esenţial: orice descentralizare am face, ea trebuie urmată de finanţare. Cu alte cuvinte, nu se poate face o descentralizare reală, fără a crea şi fără a asigura mecanismele corecte ale finanţării. Degeaba descentralizăm dacă prin asta aruncăm în sărăcie şi izolare zeci sau sute de comunităţi locale. Decât o descentralizare rapidă, cu efec