Nașterea unui bivol cu două capete și șase picioare înseamnă pentru adepții teoriei apocalipsei din Sargodha, Pakistan, că sfârșitul lumii este aproape și că omenirea își trăiește ultimele zile.
Mulți cred însă că nașterea acestei creaturi este rezultatul magiei negre făcute de vrăjitorii voodoo. Un veterinar din Shaheenabad spune, dimpotrivă, că niciuna dintre cele două variante nu trebuie luată în serios și că, de fapt, este vorba despre o anomalie.
“Nu am mai vazut niciodata asa ceva, insa cred ca au fost doi embrioni care nu s-au dezvoltat cum trebuie, iar gemenii s-au unit”, a declarat medicul veterinar, potrivit jurnalul.ro.
Teoriile medicale nu sunt însă agreate de localnici, aceștia fiind mai curând îndreptați să creadă ori în ipoteza sfârșitului lumii, ori în cea a vrăjitoriei.
Citeste mai mult pe RTV.NET