Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorul general Costel Avram a inaugurat/ Şantierul pe care va fi amplasată prima microhidrocentrală realizată, din fonduri proprii, de către SC Apa Serv Valea Jiului SA Petroşani

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, duminică 10 noiembrie 2013 ·

Ziua de miercuri, 6 noiembrie, poate fi luată ca dată de naştere a microhidrocentralei care va funcţiona, peste câteva luni, la Vulcan, în incinta în care se află bazinele de apă de la Brazi.

În dimineaţa acelei

zile, specialiştii de la Energo Service Bucureşti i-au prezentat lui Costel Avram, directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului SA Petroşani, locul ales pentru amplasarea componentelor generatorului de curent electric, precum şi prognoza domniilor lor referitoare la termenul de execuţie şi de darea în funcţiune a obiectivului.

Locul ales

este cel de lângă unul dintre bazinele de apă. Instalaţia de producere a ener­giei electrice va fi amplasată suprateran, pe o fundaţie de beton şi metalică a cărei construcţie va începe chiar în cursul acestei săptămâni. Asta a spus-o însuşi bucureşteanul care de departe apărea ca fiind şeful echipei de specialişti: vom începe cu turnarea fundaţiei şi execuţia buloanelor pe care va fi ridicată instalaţia. Termen de finalziare: peste cinci luni şi jumătate.

Microhidrocentrala

de la Brazi-Vulcan va avea o putere de 35 kW şi va fi a treia în ordine, după cele de la Valea de Peşti şi Polatişte, pe care le deţine SC Apa Serv Valea Jiului SA Petroşani. Diferenţa este însă, aşa cum am auzit de la liberalul Costel Avram, aceea că, dacă primele două au fost realizate, de către Consiliul Judeţean Hunedoara, prin fonduri europene, aceasta la care încep lucrările acum se realizează din fondurile proprii ale SC Apa Serv Valea Jiului SA Petroşani.

Ziua de miercuri, 6 noiembrie, poate fi luată ca dată de naştere a microhidrocentralei care va funcţiona, peste câteva luni, la Vulcan, în incinta în care se află bazinele de apă de la Brazi.

În dimineaţa acelei

zile, specialiştii de la Energo Service Bucureşti i-au prezentat lui Costel Avram, di

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 46 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 4 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Poliţia belgiană a interogat doi israelieni acuzaţi de crime de război care veniseră la festivalul Tomorrowland

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile belgiene au declarat că au reţinut şi interogat pentru scurt timp doi cetăţeni israelieni care au participat la festivalul de muzică electronică Tomorrowland săptămâna trecută, după ce g

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum o ora
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum 46 minute
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 7 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/36°
mar.

22°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

27°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°