Lucrările la parking-ul de cartier situat la intersecția străzilor Mehedinți și Negoiu din Cluj-Napoca au început în această toamnă, după ce contractul pentru proiectare și execuție a fost semnat încă din 2012 cu asocierea firmelor Construdava și ICCO Emerg, care până acum au acoperit partea de proiectare a construcției, urmând ca, potrivit proiectului, până în 5 septembrie 2015, să termine de construit parking-ul din Mănăștur.
Conform proiectului de execuție, parking-ul care ar trebui să fie finalizat în 24 de luni de la începerea lucrărilor este dotat cu un demisol, parter și cinci etaje, oferind un număr de 372 de locuri de parcare locuitorilor din zonă. Investiția are o valoare de aproape 6,5 milioane de lei.
Acesta este cel de-al treilea parking care se construiește în cartierul Mănăștur, situat la aproximativ 200 de metri de parking-ul de pe strada Mehedinți, finalizat în august 2012 cu un cost de aproximativ 3 milioane de lei, și care are 126 de locuri de parcare. Primul parking din Mănăștur, cel de pe strada Primăverii, a fost finalizat în luna august a anului 2010 și include 460 de locuri de parcare.
Cu toate că primarul Emil Boc a declarat în mai multe rânduri că parking-ul de pe Negoiu va fi dat în folosință anul acesta, lucrările de începere a construcției au fost amânate cu un an, din cauza cablurilor subterane ale rețelei electrice care au necesitat să fie mutate.
12 locații în Cluj-Napoca identificate pentru construcția de parking-uri, toate blocate de retrocedări
Potrivit edilului Emil Boc, municipalitatea a identificat 12 locații noi pentru construcția de parking-uri supraterane de cartier, însă toate acestea sunt blocate de problema retrocedărilor de terenuri. „Am identificat locaţiile posibile pentru construcţia de parking-uri supraterane, dar suntem blocaţi de noua lege a fondului funciar, care nu ne permite, timp de un an