Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orange, Vodafone, Romtelecom şi Cosmote nu vor impozit pe construcţii speciale

Publicat in Bursa, luni 11 noiembrie 2013 ·

* Orange România: "Impozitul pe construcţiile speciale va avea un efect negativ asupra operatorilor de telecom"

Companiile Orange România, Vodafone Româ­nia, Romtelecom şi Cosmote România se opun introducerii taxei pe construcţii speciale, anunţate de Guvern, în urma discuţiilor cu Fondul Monetar Internaţional.

Reprezentanţii Orange România au declarat, pentru ziarul BURSA, că adoptarea Ordonanţei de Urgenţă privind impozitul pe construcţiile speciale va avea un efect negativ asupra operatorilor de telecom, deoarece impune o nouă taxă cu impact direct în profitabilitate şi implicit în valoarea investiţiilor deja planificate pentru 2014. "Considerăm că această ordonanţă nu respectă principiul predictibilităţii şi stabilităţii fiscale, cu atât mai mult cu cât nu au existat nici consultări publice pe marginea acestui proiect de lege", au conchis reprezentanţii Orange.

Oficialii Vodafone România au declarat, pentru Mediafax, că aplicarea unui impozit pe construcţiile speciale va avea impact negativ asupra capacităţii de a investi pe termen lung. Conform sursei citate, reprezentanţii companiei au declarat: "Ştim că există discuţii despre un nou posibil impozit pe construcţiile speciale. Avem încredere că autorităţile vor acţiona pentru a asigura predictabilitatea mediului de afaceri. În urma licitaţiei de anul trecut, operatorii mobili au contribuit cu 700 de milioane de euro la bugetul de stat. De asemenea, taxele de utilizare a spectrului pe care le vom plăti, începând de anul viitor, sunt cu 40% mai mari decât cele anterioare licitaţiei. O nouă taxare va avea cu siguranţă un impact negativ asupra capacităţii noastre de a investi pe termen lung".

În acelaşi timp, oficialii companiilor Romtelecom şi Cosmote România au declarat, pentru HotNews, că decizia privind noul impozit ar trebui reanalizată. De asemenea, potrivit aceleiaşi surse, piaţa telec

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum o ora
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Trapperul Albert NBN, amendat de Jandarmerie pentru o piesă cântată la „Beach, Please!”: „A folosit un limbaj vulgar la adresa României”

HotNews acum o ora
Jandarmeria Constanţa anunță că trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru “încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” “Pe timpul desfăşurării festivalului Beac

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

News.ro acum 39 minute
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, membru al Partidului Republican al Poporului (CHP) şi figură principală a opoziţiei turce, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de î

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 46 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 2 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

USR: PROIECT pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Gandul acum 2 ore
USR anunţă că a depus în Parlament un proiect de lege care deblochează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată (SRL) în cazul decesului asociatului unic sau majoritar, aflat şi în funcţia de administrator. „Parlamentarii USR au depus un pro

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/25°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°