Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai importantă victorie a României la rugby din ultimii ani

Publicat in Click, duminică 10 noiembrie 2013 ·

Seară de vis pentru naţionala de rugby a României. Sâmbătă seară, «tricolorii» au învins cu 19-18 una dintre cele mai puternice reprezentative din lume, Tonga.

„Dacă avem şi unu la sută şanse de victorie, ne batem pentru ele", mărturisea, înaintea meciului cu Tonga, căpitanul naţionalei noastre, Mihai Macovei. Iar el şi coechipierii săi s-au ţinut de cuvânt, s-au luptat pentru fiecare balon, pentru fiecare metru de teren.

Placajele cădeau ca nişte lovituri asupra adversarilor, iar pachetul de înaintare ducea balonul spre buturile adverse ca pe vremurile de aur ale naţionalei.

Astfel, deşi în faţa lor se aflau componenţii celei de-a 11-a naţionale din lume, învingătorii Franţei la ultima CM, punctele se adunau pe tabelă în favoarea noastră. Mai întâi din lovituri de pedeapsă - la pauză scorul era egal, 6-6 - apoi chiar şi dintr-un eseu marcat de Macovei, care a culcat balonul printr-o pădure de picioare şi de mâini, în urma unei acţiuni colective.

Jucătorii şi conducătorii federaţiei, bucuroşi după succesul cu Tonga

Finalul a fost de infarct. Beneficiind de două eliminări de 10 minute dictate împotriva noastră, jucătorii din Tonga au marcat două eseuri şi au reuşit să ia conducerea, 18-16, cu câteva minute înainte de sfârşit. Românii ştiau însă că pot face un rezultat mare şi au luptat până la capăt, aşa că, în minutul 79, au beneficiat de o lovitură de pedeapsă.

Iar Vlaicu s-a dovedit acelaşi „lunetist" priceput, trimiţând balonul printre buturi. Scor final 19-18 pentru România, o victorie mare, cea mai mare din ultimii 9 ani, de la succesul obţinut de „stejari" în iunie 2004 contra Italiei, atunci când am învins cu 25-24. Un meci în care Alin Petrache, actualul preşedinte al Federaţiei, a fost căpitan, şi în care Paulică şi Ursache - titulari sâmbătă cu Tonga - au fost rezerve.

«Americanul» a adus v

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 6 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 9 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 5 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 3 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 4 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 13 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 5 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 6 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Vremea

București
acum

22°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°