Pe politicieni îi înțeleg. Să le fie pamperșii schimbați din ceîn ce mai des, din banii noștri, din motive olfactive.

În schimb, nu-i pot înțelege pe oamenii de cultură (scriitori, pictori, muzicieni etc.).Oameni ai libertății aproape totale, caractere, talente, inteligențe. Ce caută ei lângă de-alde a lui greblă?

Măîntorc cu nostalgie spre ovulația din decembrie 1989.În CPUN-ul de atunci, zic eu, erau rătăciți pe acolo mulți intelectuali cu oarece merite.Inclusiv cei chemați la datorie.Parlamentul acela era plin de cultură. Pânăși Mircea Dinescu puțea a ,,democrație a naturii”.

Anii au trecut.A intrat în politică domnul Nicolae Manolescu. Ba chiar a vrut să devină președinte al fostei Republici Socialiste Române. N-a mers.S-a trezit singur, într-un tren care nu mergea decât stând pe loc.

Apoi a venit în politicăun intelectual adulat cel puțin de intelectuali, Laurențiu Ulici, buzoian de-al meu, care a murit în condiții extratereste.

În fine, nici Varujan Vosganian nu ne-a făcut de râs. E o figură publică impunătoare, are discurs argumentat, e scriitor necontestat.

Pe lângă alții, existăși specimene precum Radu F. Alexandru.Scriitor închipuit.

Lumea scriitorilor mai bine se scufunda de tot decât să trăiascăîn concubinaj cu lumea politică. Mai vinovată decât clasa politică, e cea intelectuală. Când ai acasă o minte frumoasă, ca o femeie fidelă, nu văd de ce ai frecventa ,,felinarele roșii”. Nu merg mai departe. Se supără prietenii mei, cei care țin la mine condiționat. Ca să-mi continui ce am început, adaug aici încă vreo câteva pagini din Anglia, din țara în care cultura e culturăși politica e doar o rațiune de stat.

Pe politicieni îi înțeleg. Să le fie pamperșii schimbați din ceîn ce mai des, din banii noștri, din motive olfactive.

În schimb, nu-i pot înțelege pe oamenii de cultură (scriitori, pictori, muzi