Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Știți cu ce mai rimează USL pe lângă sărăcie? Cu distracție

Publicat in Academia Catavencu, luni 11 noiembrie 2013 ·

Puțini oameni știu că, de fapt, aceasta este o poza cu Octavian Paler. (sursa: Facebook) Cât timp au fost în campanie electorală (da, toți cei doi ani dacă nu mă-nșeală memoria), USL-ul a avut în mod constant un dinte împotriva oamenilor angajați de PDL: ba că-s bețivi și chiori ca Băsescu, campioni intergalactici la jucat Solitaire ori că freacă buha și fură banii și sug sângele poporului. Bine, în apărarea lor, mulți dintre ei chiar erau așa, doar că specimenele cu care actuala putere defilează pe scena politicii zici că sunt proaspăt scoase dintr-o comedie de Caragiale. Să le luăm pe rând. La Dragnea în bătătură se dansează pe muzică populară O folcloristă chemată să joace țurca pe anticorupție. (foto: Hotnews) Săptămâna trecută Ministerul Moroilor și Strigoilor/Dezvoltării Regionale și-a tras o șefă peste anticorupție cu voce de privighetoare. Ioana Ardelean pe numele ei, vedetă pe postul de muzică manele-etno Favorit (parcă Văru Săndel nu e aici, nu?), a fost cocoțată de Liviu Dragnea până la rangul de șefă peste Direcția de Anticorupție din minister, cea care se va ocupa, printre altele, și de banii europeni. Ce o recomandă pe duduie această funcție? Păi, în cuvintele voievodului din Teleorman “vocea și talentul”. Două curiozități am despre această numire. În primul rând, știute fiind puterile magie ale lui Dragnea de a trezi morții la viață, de ce nu l-a pus în această funcție pe Ion Dolănescu? Sau, dacă ar fi vrut o persoană cu voce și talent, de ce nu Maria Tănase? În fine, morții cu morții, vii cu banii europeni: de-abia aștept să văd cât de repede o să pună folclorista noastră batista pe țambal. Că doar nu degeaba zice Dragnea că e talentată. Cu Bastonul prin cultura de animale De la mazilirea lui Horia Patapievici de la ICR, pe acolo se întâmplă numai lucruri dubioase. Pe bune, la o privire mai atenta evenimentele de acolo par a fi o combinație bizară de

Articolul in Academia Catavencu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea iubitului său, Felix Baumgartner - „Sunt pierdută fără el! A murit făcând ceea ce iubea cel mai mult - zburând“

Ziua Constanta acum 26 minute
Mihaela Rădulescu a transmis pe pagina sa de facebook un mesaj după moartea iubitului său, Felix Baumgartner. Acesta a decedat joi, 17 iulie 2025, într-un accident cu parapanta în Italia. Felix Baumgartner Pentru lume, o legendă care a inspirat atât

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Nicuşor Dan: Pentru digitalizarea ANAF a existat un plan în nouă etape; suntem la pasul doi

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Nicuşor Dan a explicat vineri seara că digitalizarea ANAF a fost planificată iniţial în nouă etape, însă în prezent ea se află abia la pasul al doilea, transmite Agerpres. Urmărește cele

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°