Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, la finalul şedinţei BPN, că a fost adoptată o rezoluţie pentru susţinerea Codului silvic, iniţiat de ministrul Lucia Varga, justificând noua decizie prin faptul că liberalii sunt "fani" ai acestui act normativ.
"S-a adoptat o rezoluţie de susţinere a Codului silvic, propusă de doamna ministru Lucia Varga şi pe care Biroul Politic a adoptat-o în unanimitate", a anunţat Antonescu.
El a fost întrebat de ce a fost necesară o nouă rezoluţie pe Codul silvic, după ce recent conducerea PNL şi-a dat girul asupra acestuia.
"Aşa ne place nouă să dăm rezoluţii pe Codul silvic. Suntem fani Codul silvic (...). Doamna ministru a dorit să aibă încă o expresie a susţinerii totale a PNL pentru demersul domniei sale şi, cum suntem convinşi că trebuie susţinut, am mai dat o rezoluţie", a declarat Antonescu.
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a susţinut, vineri, la "Atelierele viitorului" organizate de PSD, că dezbaterea parlamentară pe fond privind modificarea Codului silvic ar trebui amânată astfel încât să se dea posibilitatea specialiştilor să facă propuneri şi să depună amendamente la acest proiect de lege.
"Au apărut aceste probleme legate de Codul Silvic şi va trebui să luăm o decizie politică, în sensul de a nu intra pe dezbatarea pe fond, care ar trebui să aibă loc marţea viitoare în Parlament, deoarece specialiştii şi colegii mă informează că nu s-au depus toate propunerile care au fost făcute şi de faptul că filosofia Codului Silvic este cea legată de evoluţia economică şi nu se ţine cont de aspectele politicilor de mediu şi sociale", a spus Rovana Plumb.
Proiectul de lege de modificare a Codului silvic a fost dezbătut, marţi, de membrii Comisiei pentru agricultură din Senat, în prezenţa ministrului delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Ana Varga.
Tot marţi proiectul a