Sursa foto: mtv.ro
Cântăreața americană de muzica pop Miley Cyrus a şocat audienţa galei de premiere MTV Europe Music Awards (EMA) când şi-a aprins o ţigară cu canabis pe scenă. Evenimentul MTV a avut loc aseară la Amsterdam.
MTV USA nu a apreciat deloc gestul tinerei cântărețe, motiv pentru care reprezentația fostei Hannah Montana a fost cenzurată în Statele Unite ale Americii, scrie Ozap.com.
Astfel, ceremonia de premiere, care a fost difuzată în Statele Unite la câteva ore distanță de la desfășurarea show-ului din Amsterdam, nu a conținut scena în care Miley fumează controversata țigară, despre care presa internațională a scris că este un joint (argou – o țigară cu marijuana).
Îmbrăcată într-un costum extrem de decoltat, fost vedetă a postului Disney, care a urcat pe scenă pentru a-și ridica premiul pentru cel mai bun videoclip (Wrecking Ball), a deschis tacticos poșeta pe care o avea, a scos o țigară (posibil de marijuana) și a aprins-o în fața unui public amuzat, după care s-a retras de pe scenă.
Nimic ilegal în gestul cântăreței, având în vedere faptul că în Olanda este permis consumul de droguri ușoare, mai scrie Ozap.com. Cu toate acestea, scena în care fosta vedetă a serialului Hannah Montana fumează nu a fost transmisă la postul de muzică din America.
Nu este pentru prima oară când Miley Cyrus este cenzurată de MTV
În luna august a acestui an, postul MTV a cenzurat versul în care cântăreaţa de 20 de ani vorbeşte despre ecstasy, în piesa „We Can’t Stop“, pe care a interpretat-o pe scena MTV VMA (Video Music Awards), versiunea americană a ceremoniei care a avut loc aseară la Amsterdam.
Marele câştigător al MTV EMA 2013 a fost artistul american de hip-hop Eminem, care a plecat acasă cu două premii. Iar premiul pentru cea mai bună artistă a fost câștigat de Katy Perry.
Premiile MTV EMA se organizează în fiecare an în