Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât ne costă întreţinerea unei maşini second-hand

Publicat in Ziua de Cluj, marți 12 noiembrie 2013 ·

Cel mai aproape de realitate este o sumă de 15.000 de lei pe an pentru un model de volum, conform unui studiu efectuat de portalul de specialitate Autovit.

Întreţinerea şi utilizarea unei maşini costă mult, cu excepţia cazului în care o foloseşti puţin şi nu ai accidente sau probleme cu ea, susţin specialiştii auto. În cel mai bun caz, costurile anuale pot fi până la 4.000 lei, dar cu folosire ocazională, absenţa asigurării CASCO, un timbru de mediu sub 1.000 de lei, RCA sub 500 lei.

Mult mai aproape de realitate este o sumă de 15.000 lei/an, pentru un model de volum cu o taxă de înmatriculare de 3.000 lei, un cost anual al combustibilului de 6.000 lei şi un CASCO de 2.000 lei, relevă analiza. La modele premium costurile pot depăşi 30.000 de lei pe an, cu impozit anual de câteva mii de lei şi un CASCO pe măsură. Costurile sunt mai mari în primul an dacă a fost nevoie să se plătească timbrul de mediu, însă nici în anii următori nu scad semnificativ, fiindcă intervine nevoia de revizii şi de schimbare a anvelopelor. Majoritatea şoferilor preferă să nu plătească pentru o poliţă CASCO, alegând să-şi rezolve singuri daunele. În schimb, dacă problemele sunt grave, reparaţiile pot depăşi costul unei poliţe CASCO.

Cei care aleg să-şi cumpere maşini ieftine, sub 3.000 de euro se expun unor riscuri legate de componente mecanice care, din cauza uzurii în exces, cedează şi trebuie înlocuite. În unele cazuri reparaţiile necesare ar depăşi valoarea reală a maşinii, lăsând proprietarul într-o situaţie aproape fără ieşire, conform studiului. Pentru cei care au un model de volum, dar parcurg foarte mulţi kilometri şi plătesc şi CASCO peste medie, cheltuielile cu automobilul sunt de peste 1.000 de lei/lună. Deţinerea unei maşini necesită cheltuieli, iar de ele trebuie ţinut cont încă dinaintea achiziţionării. În caz contrar, bugetul proprietarului poate avea mult

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum 25 minute
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 59 minute
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 3 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum o ora
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Poliţiştii caută persoana care a vandalizat plăcuţa cu înscrisuri în limba maghiară de pe Biserica Reformată din Timișoara, unde a slujit Laszlo Tokes

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat necunoscut a distrus plăcuţa cu încrisuri maghiare de pe clădirea Bisericii Reformate, aflată Piaţa Maria, din Timişoara, iar acum poliţiştii îl caută pe acesta, transmite News.ro. Urmăreșt

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum o ora
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Diferențierea dintre actul cultural și divertismentul de masă nu este o nuanță, spune Ministrul Culturii

Mediafax acum o ora
Ministerul Culturii subliniază rolul esențial al culturii în viața socială și educațională. Astfel, ajustarea cotelor de TVA pentru diverse produse și servicii a condus la aplicarea cotei reduse de TVA de 11% pentru livrarea de cărți, ziare și revis

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

12°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°