Stau la taifas cu Marius Tucă şi, nitam-nisam, îl pomeneşte pe Henry Miller. “Ai citit «Colosul  din Maroussi» ?” mă iscodeşte precum o fac dintotdeauna adevăraţii gazetari. Nu, şi nici alta, răspund din prima, luat  prin surprindere. Dispare câteva minute şi-mi înmânează cartea mult lăudată. “Citeşte-o, nimeni n-a scris mai frumos  despre Grecia !” îmi zice la plecare. I-am urmat sfatul şi, dincolo de tulburătoarea descriere a spaţiului elen, m-au îngândurat premoniţiile la care se încumetă scriitorul în pragul celui De-al Doilea Război Mondial.

“La ce bun să fii scriitor -  se întreabă americanul –, un scriitor grec ? Nimeni nu citeşte în greceşte. Aici, dacă ai o mie de cititori, te poţi socoti norocos. Grecii cultivaţi nu-şi citesc scriitorii lor; preferă să citească autori germani, englezi, francezi. Un scriitor nu are nicio şansă aici, în Grecia”. De parcă în România ar avea… Lucrurile  stau aidoma şi la noi, industria cărţii e aproape falimentară, iar tiraje de o mie-două de exemplare sunt un succes  editorial. Românii nu-şi prea citesc  nici ei condeierii autohtoni, sunt tentaţi să-i descopere pe cei străini. La mijloc e un  soi de neîncredere în propriul neam, scepticismul cu care  ne privim înlăuntrul nostru. Şi mai este deprinderea de a căuta mereu spre alte zări  răspunsuri  la frământările ce ne zdruncină. Îngăduitori  cu ceilalţi şi exigenţi cu noi înşine, aşa suntem de veacuri. Ne extaziem, fără mândrie şi spirit critic, în faţa altora, dar strâmbăm din nas ori de câte ori ar trebui să salutăm talentul unui conaţional. Lucrăm de-a pururi, temeinic şi inconştient, la surparea  ce ne va pierde într-o zi, Sinucigaşi de profesie, balcanici nevindecabili…

Romancierul este sigur “că ar fi un mare pas înainte dacă am putea  scăpa de ziare. Ziarele dau naştere la bârfe, ură, lăcomie, invidie, suspiciune, frică, răutate”.  (O rezervă, îmi