Circa 400 din cele 765 de apartamente ale ansamblului rezidenţial Asmita Gardens din Bucureşti au fost vândute, ritmul de vânzare fiind de un apartament pe săptămână în ultimii doi ani, de când proiectul a intrat în insolvenţă, potrivit unui bilanţ al firmei Euro Insol, administratorul judiciar al proiectului. Per total, în ultimii doi ani au fost vândute în cadrul proiectului 113 apartamente cu un preţ de 10,2 mil. euro, preţurile de tranzacţionare începând de la 1.000 de euro/metrul pătrat, potrivit reprezentanţilor Euro Insol.
Alpha Bank, principalul creditor al proiectului care a implicat o investiţie de 120 mil. euro, oferă din noiembrie credite de achiziţie în Asmita la o dobândă de 4,13% pe an şi speră astfel să accelereze ritmul de vânzare a celor peste 350 de apartamente disponibile în proiect. Garsonierele au fost vândute integral, astfel că cele mai multe apartamente disponibile sunt cu două camere (în jur de 150) şi trei camere (circa 170).
Circa 400 din cele 765 de apartamente ale ansamblului rezidenţial Asmita Gardens din Bucureşti au fost vândute, ritmul de vânzare fiind de un apartament pe săptămână în ultimii doi ani, de când proiectul a intrat în insolvenţă, potrivit unui bilanţ al firmei Euro Insol, administratorul judiciar al proiectului. Per total, în ultimii doi ani au fost vândute în cadrul proiectului 113 apartamente cu un preţ de 10,2 mil. euro, preţurile de tranzacţionare începând de la 1.000 de euro/metrul pătrat, potrivit reprezentanţilor Euro Insol.
Alpha Bank, principalul creditor al proiectului care a implicat o investiţie de 120 mil. euro, oferă din noiembrie credite de achiziţie în Asmita la o dobândă de 4,13% pe an şi speră astfel să accelereze ritmul de vânzare a celor peste 350 de apartamente disponibile în proiect. Garsonierele au fost vândute integral, astfel că cele mai multe apartamente disponibile sun