CFR Marfă SA va efectua, în cursul anului 2014, disponibilizări colective de personal, iar persoanele disponibilizate vor beneficia de un venit lunar de completare, potrivit notei de fundamentare a unui proiect de ordonanţă publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. Plățile vor fi asigurate din împrumutul de 175 milioane de euro contractat de la BERD
“În baza angajamentelor asumate cu organismele financiare internaţionale, Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă - CFR Marfă SA este angajată în procesul de privatizare până în luna mai 2015, fapt pentru care în cursul anului 2014 această societate va efectua disponibilizări colective de personal”, precizează documentul menţionat.
Proiectul de act normativ propune şi acordarea venitului lunar de completare pentru cei disponibilizaţi de societatea CFR Marfă, în condiţiile în care legislaţia actuală prevede că venitul lunar de completare se acordă numai celor disponibilizaţi colectiv din anumite companii de stat, printre care nu se număra şi CFR Marfă.
'Prin excepţie de la prevederile art.10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, venitul lunar de completare prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013 - 2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare, se acordă şi persoanelor disponibilizate de la Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă - CFR Marfă SA', se spune în proiectul de ordonanţă.
Această măsură este menită să atenueze tensiunile sociale ce pot fi determinate de disponibilizările colective efectuate de către CFR Marfă SA, precum şi încadrarea în ţintele stabilite cu organismele financiare internaţionale, în ceea ce priveşte