Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au început negocierile cu Fiorentina, Bourceanu şi-a dat acordul! Cum a reacţionat Steaua

Publicat in Pro Sport, luni 11 noiembrie 2013 ·

Alexandru Bourceanu şi Steaua au început negocierile cu echipa antrenată de Vincenzo Montella pentru transferul mijlocaşului în Serie A

Steaua vrea între 1,5 şi 2 milioane de euro pentru a-l lăsa pe Bourceanu să plece din iarnă

Faptul că Alexandru Bourceanu intră în această iarnă în ultimele şase luni de contract cu Steaua nu mai este o noutate. Căpitanul campioanei a refuzat propunerile de prelungire, astfel că oficialii clubului se aşteaptă la o despărţire. Totuşi, noutatea vine de la modul în care s-ar putea produce această despărţire, una de pe urma căreia Steaua ar putea câştiga. Surse din anturajul fotbalistului indică faptul că în ultimele zile au demarat discuţiile dintre Steaua şi Fiorentina pentru transferul lui Bourceanu încă din iarnă.

Discuţiile au demarat cu prilejul vizitei italienilor în România pentru meciul cu Pandurii şi se poartă între trei părţi. Bourceanu şi-a dat acceptul pentru o plecare la Fiorentina încă din iarnă, caz în care oficialii viola trebuie să se înţeleagă cu Steaua. Clubul român doreşte să obţină în schimbul mijlocaşului între 1,5 şi 2 milioane de euro, sumă sub cota lui Bourceanu, dar cu care s-ar mulţumi în condiţiile în care vara ar aduce despărţirea gratis.

Bourceanu ar fi al patrulea român care ar evolua pentru Fiorentina, după Lăcătuş, Mutu şi Lobonţ. Foto: EPA

Alexandru Bourceanu şi Steaua au început negocierile cu echipa antrenată de Vincenzo Montella pentru transferul mijlocaşului în Serie A

Steaua vrea între 1,5 şi 2 milioane de euro pentru a-l lăsa pe Bourceanu să plece din iarnă

Faptul că Alexandru Bourceanu intră în această iarnă în ultimele şase luni de contract cu Steaua nu mai este o noutate. Căpitanul campioanei a refuzat propunerile de prelungire, astfel că oficialii clubului se aşteaptă la o despărţire. Totuşi, noutatea

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum 42 minute
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 6 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°