Catalin Morosanu si Raul Catinas si-au invins adversarii prin KO, sambata, la gala Superkombat Final Elimination de la Ploiesti, ultimul pas inaintea finalei programate la 21 decembrie, informeaza Mediafax. Sursa imagine: ziuanews.ro
Catinas l-a trimis la podea pe olandezul Ricardo van den Bos, dupa numai un minut si 40 de secunde de la startul confruntarii, iar Catalin Morosanu s-a impus in fata camerunezului Daniel Lentie, dupa doua minute si 20 de secunde.
"A fost o seara de exceptie! L-am demolat! Acum vreau sa ma distrez fiindca urmeaza o perioada lunga de pregatire inaintea marii finale de la 21 decembrie, de la Galati", a afirmat Morosanu, care a fost incurajat din public de Corina Ungureanu, Monica Rosu, Marian Dragulescu si Cosmin Contra.
Cel de-al treilea roman din gala, ploiesteanul Amansio Paraschiv, i-a administrat primul esec din cariera tunisianului Mohamed Ben Ali si a devenit challenger obligatoriu pentru detinatorul centurii mondiale New Heroes la categoria mijlocie, surinamezul Cedric Manhoef.
Prezenti la Ploiesti, fratii Andrei si Bogdan Stoica si-au aflat sambata seara adversarii din meciurile pentru titlurile mondiale programate pe 21 decembrie la Galati. Campion mondial la categoria cruiser din mai 2012, Bogdan Stoica isi va apara centura in fata bielorusului Igor Bugaenko, in timp ce fratele sau mai mare, Andrei, aspirant oficial inca din decembrie anul trecut, il va infrunta pe cehul Ondrej Hutnik, care a ramas neinvins din 2008.
Rezultatele complete ale galei de sambata sunt urmatoarele:
1. Meci eliminatoriu pentru titlul mondial New Heroes – categoria mijlocie (-71 kg): Amansio Paraschiv l-a invins prin TKO in repriza a doua pe Mohamed Ben Ali (Tunisia)
2. Final Elimination, meciul #1 – Categoria grea (+96 kg): Giannis Stoforidis (Grecia) l-a invins prin KO in repriza a treia pe Mathieu Kongolo (Belgi