Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sucevenii au pierdut la Ploiești, dar rămân pe locul trei

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 11 noiembrie 2013 ·

Așa cum se așteptau, voleibaliștii suceveni au avut la Ploiești un meci dificil și în același timp unul încordat, în urma deciziilor arbitrilor întâlnirii. CSM Suceava a pierdut cu 3 – 0 la seturi, acesta fiind al doilea eșec din acest sezon, după șase etape. Elevii antrenorului Victor Pancu au început bine acest meci, ce a avut loc într-o sală mică, improprie pentru o astfel de întâlnire și au condus cu 8 – 4. La acest scor, mai multe decizii ciudate ale arbitrilor le-au întins nervii la maxim sucevenilor, care nu s-au mai putut concentra la fel și au pierdut primul act cu 19 – 25. Setul doi a fost și cel mai disputat, pe final, CSM Suceava a avut șansa de a egala situația la seturi. Sucevenii au condus cu 24 – 23, dar gazdele au revenit și s-au impus cu 27 – 25. În setul trei, tehnicianul Victor Pancu a folosit în teren și jucătorii foarte tineri, iar ploieștenii s-au impus cu 25 – 19 și 3 – 0 la seturi.

„Am întâlnit o echipă bună, mult mai motivată, mai ales din punct de vedere financiar ce a făcut tot posibilul să ne scoată din starea de concentrare specifică unui meci de volei. Arbitrajul a fost unul ce ne-a scos din sărite, pe parcursul meciului primind și cartonaș pentru că am cerut explicații la o fază în care noi am văzut altceva. Setul doi a fost și cel mai disputat, unul în care am avut șansa să egalăm situația la seturi, dar nu am reușit”, a explicat antrenorul echipei CSM Suceava, Victor Pancu.

În ciuda acestui eșec, sucevenii rămân pe locul trei în clasamentul seriei est a Diviziei A2. În următoarea etapă, echipa locală va sta, deoarece a a disputat deja meciul programat cu Știința București, întâlnire pe care a câștigat-o cu 3 – 0 la seturi. Săptămâna viitoare, CSM Suceava va avea din nou un meci dificil în deplasare, pe terenul principalei contracandidate la locul trei, Rapid București.

Așa cum se așteptau, voleibaliștii suceveni

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 2 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 7 minute
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum 33 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Vicepremierul Tanczos arată către vinovații pentru deficitul bugetar: „Cei care au plătit salarii și pensii în plus”

HotNews acum 7 minute
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, la Prima TV, că vinovații pentru deficitul bugetar de 9,3% din PIB sunt cei care au decis să majoreze salariile și pensiile fără să aibă resursele necesare. Tanczos susține că nici cheltuielile pentru investiți

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum o ora
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 2 ore
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 2 ore
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum o ora
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Vremea

București
acum

28°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°