Construcţiile, altele decât clădirile, ar putea fi impozitate începând din 2014 cu 1,5% din valoarea lor, suma colectată urmând să fie direcţionată către bugetul de stat, se arată într-un proiect de OUG aflat în posesia Curierului Naţional.
Potrivit notei de fundamentare a proiectului, oficialii speră să încaseze din aceste noi impozite 488 mil. lei pe an.
„Sunt obligate la plata impozitului pe construcţii, stabilit conform prezentei ordonanţe de urgenţă, (...) persoanele juridice române, cu excepţia instituţiilor publice, institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare, asociaţiilor, fundaţiilor şi a celorlalte persoane juridice fără scop patrimonial, potrivit legilor de organizare şi funcţionare; persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România; persoanele juridice cu sediu social în România înfiinţate potrivit legislaţiei europene”, se arată în proiect.
Construcţiile „sunt cele prevăzute în grupa 1 din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.2139/2004, cu modificările ulterioare”.
În grupa 1 din Catalog sunt cuprinse construcţii industriale, agricole, pentru transporturi poştă şi telecomunicaţii, construcţii hidrotehnice, construcţii pentru afaceri, comerţ, depozitare; construcţii de locuinţe şi social-culturale; construcţii pentru transportul energiei electrice; construcţii pentru alimentare cu apă, canalizare şi îmbunătăţiri funciare şi construcţii pentru transportul şi distribuţia petrolului, gazelor, lichidelor industriale, aerului comprimat şi pentru termoficare.
„Impozitul pe construcţii se calculeză prin aplicarea unei cote de 1,5% asupra valorii construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior, evidenţiată contabil în soldul debitor al conturilor