Scris de B.A.M - Primarul Nicolae Robu a vorbit, luni, despre existenţa unor reţele organizate ce au cuprins poliţişti, notari, judecători, procurori şi funcţionari de la Cartea Funciară şi Primăria Timişoara, care au acţionat în ultimii 24 de ani în domeniul imobilelor retrocedate, lăsând să se înţeleagă că o anchetă amplă este în desfăşurare în acest moment, care va scoate la vileg modul în care clanurile au pus mâna pe imobile istorice de mare valoare din centrul municipiului.
Vorbind despre nemulţumirea sa legată de viceprimarul Traian Stoia, care ar fi făcut publice mai multe informaţii sensibile din ancheta ce vizează mafia retrocedărilor din Timişoara, primarul Nicolae Robu a declarat că din aceste reţele organizate făceau parte nu numai funcţionari ai primăriei, ci şi notari, poliţişti, judecători şi procurori.
„Anchetele nu le face primarul, nu le face viceprimarul. Într-un stat de drept anchetele sunt făcute de Procuratură, Poliţie… Şi există alte instituţii mai specializate care se ocupă de anchete. Aici nu suntem în faţa unor cazuri simple în care nu ştiu cine ce neregulă a făcut în primărie şi pun eu Corpul de Control să facă lumină. Aici e vorba despre reţele organizate care au operat timp de 24 de ani, cât s-au scurs de la Revoluţie, care au cuprins într-o cârdăşie beneficiarii finali, au cuprins poliţişti, au cuprins notari, au cuprins judecători, au cuprins, poate, şi anumiţi procurori care nu au instrumentat cum trebuie cazul, au cuprins oameni de la Cartea Funciară şi au cuprins, evident, şi oameni din primărie. Or, identificarea vinovăţiilor în astfel de reţele nu este un lucru simplu. Şi de aceea trebuie lăsate anchetele să se desfăşoare aşa cum trebuie să se desfăşoare o anchetă în mod obişnuit”, a afirmat Robu.
El a ţinut să precizeze că în timpul mandatului său nu s-a mai făcut nicio retrocedare.
„Oamenii trebuie să