Autorităţile locale din comune Berleşti sunt în alertă după ce un pod a cedat din cauza vechimii şi a intemperiilor. Pentru că iarna bate la uşă şi nu mai este timp de proiecte pentru a obţine finanţare, primarul din comuna Berleşti a luat decizia să facă această lucrare cu bani de la bugetul local. Chiar dacă şi-ar fi dori aici un pod de metal, Maria Dumitrescu s-a văzut nevoită să facă tot unul din lemn ca şi până acum, în aşa fel în cât circulaţia pe drumul comunal Albeni-Colţeşti să nu fie întreruptă.
Podul respectiv se află la jumătatea drumului comunal 27 A Colţeşti-Albeni în punctul Mitrescu şi face legătura cu toate satele din Berleşti. Ultima dată a fost reabilitat în anul 2001, dar pentru că a fost făcut din lemn, din cauza intemperiilor structura a cedat, iar în acest moment se circulă pe un singur sens. Pentru că iarna bate la uşă, autorităţile locale din comuna Berleşti s-au văzut nevoite să intervină şi să reabiliteze acest drum cu bani de la bugetul local. „Acest pod este situat peste pârâul Gâlceasca. El a mai fost reabilitat în anul 2001, în primul meu mandat când am reuşit să aduc o structură metalică, de la un alt pod din Bustuchin, numai că s-a completat cu o suprastructură din lemn care din cauza intemperiilor s-a deteriorat. Am sperat tot timpul că pot să prind acest pod pe un program, dar am avut alte priorităţi, alte poduri care necesitau reabilitare imediată, iar acesta a rămas nefăcut. În momentul de faţă a cedat pentru că a trecut o maşină mai mare şi fiind şi fără fonduri, pentru că nu sunt bani, am decis să face tot o structură de lemn şi cred că în 2 săptămâni va fi refăcut, ca să dăm drumul la traficul rutier pe ambele părţi, mai ales că se apropie iarna“, a declarat primarul comunei Berlești, Maria Dumitraşcu.
Podul este reabilitat cu 1.000 de lei
Pentru că podul se află pe drumul comunal care traversează comu