Acţiunile Romgaz Mediaş (simbol bursier SNG) intră astăzi la tranzacţionare pe bursa de la Bucureşti. Nivelul mare de interes manifestat de investitori în oferta publică iniţială (IPO), care a fost suprasubscrisă de circa şapte ori, îi determină pe analişti să se aştepte la o creştere de cel puţin 10% în prima zi faţă de preţul de 30 de lei din ofertă, însă cei mai optimişti văd posibilă o creştere chiar de 20% sau mai mare.
Majoritatea brokerilor şi analiştilor din piaţă cred că un preţ de până la 33 de lei/titlu pentru o acţiune Romgaz Mediaş, adică cu până la 10% mai mare faţă de cel din oferta publică de listare a producătorului de gaze, este atractiv pentru acumularea de acţiuni pe termen lung.
Aceştia consideră de asemenea că dacă preţul va urca cu 20% faţă de cel din ofertă, adică un preţ de 36 de lei pentru o acţiune Romgaz, acest nivel ar putea atrage speculatorii la vânzare pentru marcări de profituri.
„Probabil că mulţi investitori îşi vor acomoda din mers strategia în funcţie de cum vor evolua acţiunile în piaţă. După părerea mea 30 – 32 de lei/acţiune este un interval în care mulţi se gândesc să cumpere şi spre 35 – 36 lei/acţiune investitorii speculativi vor dori să vândă. Investitorii mici vor fi primii care vor dori să-şi marcheze profiturile şi pentru că aceştia nu au forţă suficientă probabil că oferta la vânzare va fi limitată. Investitorii mari cred că vor încerca să-şi consolideze poziţia în Romgaz şi probabil că până în 32 – 33 lei/acţiune îi vom regăsi la cumpărare“, spune Alin Brendea, directorul general adjunct al firmei de brokeraj Prime Transaction. Continuarea pe ZFCorporate
Acţiunile Romgaz Mediaş (simbol bursier SNG) intră astăzi la tranzacţionare pe bursa de la Bucureşti. Nivelul mare de interes manifestat de investitori în oferta publică iniţială (IPO), care a fost suprasubscrisă de circa şapte ori,