CJAS a primit bani pentru finanţarea, de la 1 noiembrie, a încă două centre de permanenţă, pe lângă cele trei funcţionale, dar formalităţile nu s-au încheiat să se poată da banii.
Centrul de permanenţă Crâmpoia, ultimul intrat, teoretic, în lista celor funcţionale la nivelul judeţului, inaugurat în 1 noiembrie, dar şi un altul, care este aproape gata de deschidere, la Vişina, au alocate fonduri la nivelul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, însă banii nu pot fi cheltuiţi.
„Până la ora asta nu putem finanţa nici unul, pentru că medicii de familie n-au venit cu actele necesare să poată încheia contractele. Bani avem pentru încă două centre, de la 1 noiembrie, însă de acum e clar că vor rămâne sume necheltuite. Din păcate, Potcoava înţeleg că nu e gata încă, la Vişina înţeleg că se doreşte, la Crâmpoia s-a făcut inaugurarea, dar actele nu le-am semnat...”, a declarat preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Florin Ciocan.
În judeţ sunt trei centre de permanenţă funcţionale, la Osica de Sus, Dobroteasa şi Brastavăţu, iar la începutul lunii s-a inaugurat un al patrulea, la Crâmpoia, unde ar trebui să asigure asistenţa medicală în gardă trei medici de familie şi patru medici de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Aproape de finalizare este şi al cincilea centru, la Vişina, unde spaţiul a fost renovat de autorităţile locale, iar demararea activităţii este programată până la sfârşitul acestei luni. Aici sunt arondate zece localităţi: Vişina, Vădastra, Vişina Nouă, Vădăstriţa, Urzica, Cilieni, Rusăneşti, Tia-Mare, Izbiceni, Giuvărăşti. Autorităţile locale susţin cheltuielile de funcţionare, Direcţia de Sănătate Publică asigură medicamentele de urgenţă şi materialele sanitare, iar Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate plăteşte gărzile medicilor.
Medicii de familie, greu de convins
Dacă autorităţile locale