Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta, despre viitorul proiectului minier Roșia Montana

Publicat in Ziua Veche, luni 11 noiembrie 2013 ·

Proiectul de exploatare minieră de la Roșia Montană trebuie să se încadreze într-o viitoare lege-cadru care va fi adoptată de Parlament, a declarat luni premierul Victor Ponta, copreședinte al USL.

“Pe baza legii — cadru, dacă se încadrează, dacă nu, nu. Dar trebuie făcută legea-cadru. Legea-cadru prevede un cadru pentru toate proiectele miniere“, a afirmat Ponta la sediul USL, întrebat ce se va întâmpla cu proiectul minier Roșia Montană.

El a adăugat că în România există peste 500 de mine închise, zeci de mii de locuri de muncă pierdute și există proiecte pentru foarte multe dintre acestea pentru a fi redeschise.

“Trebuie însă o lege care să specifice foarte clar, să fie asumată de Parlament, și această lege-cadru o susținem împreună și cred de altfel din declarațiile politice făcute până acum înțeleg că o susțin și celelalte forțe politice. Toate condițiile de exploatare a resurselor naturale sunt scrise în licențe de exploatare. Licențe emite Guvernul, în baza legii, de câte ori este nevoie”, a precizat premierul.

Întrebat dacă situația actuală nu poate fi și un eșec al PSD, președintele partidului a arătat că el ar fi dorit să se facă exploatarea în baza unei legi. “Dar Parlamentul a decis că vrea să facă o lege-cadru. Mi se pare o soluție foarte bună și o susțin”, a adăugat premierul.

Întrebat dacă vor exista parlamentari care se vor opune poziției USL referitoare la proiectul de exploatare de la Roșia Montană, Victor Ponta a admis că s-ar putea să fie excepții, parlamentari care reprezintă zone miniere.

“Dar poziția comună a USL este aceea de a respinge proiectul de lege, dar de a da un mesaj foarte clar că România, Guvernul și USL susțin proiecte economice de anvergură de exploatare a tuturor resurselor noastre. Este un mesaj foarte clar și apropo de gazele de șist, unde poziția e foarte clară a PSD și a PNL, am apreciat și p

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 2 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 4 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 2 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 7 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 5 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 2 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 9 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Vremea

București
acum

sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/10°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
mar.

3°/10°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°
mar.

6°/13°