Dupã 170 de ani de la înfiintare, una dintre cele mai importante arme ale Armatei Române îsi mentine locul si respectul în inima poporului român. Momentele dedicate aniversãrii Artileriei moderne au produs emotie si apreciere în rândul bârlãdenilor, de unde au absentat, inexplicabil, tocmai sefii administratiei locale si judetene, altãdatã nelipsiti de la astfel de evenimente.
Timp de o sãptãmânã, Artileria Granizoanei Bârlad s-a întrecut pe sine în organizarea de evenimente culturale si sportive dedicate marcãrii celui mai important eveniment din viata oricãrui artilerist. Asa cum le sta bine soldatilor (pe timp de pace), acestia si-au provocat la luptã sportivã colegii din Politie, de la Jandarmerie si de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgentã. Indiferent cã a fost vorba de fotbal, sah, handbal, tenis de masã sau volei, si gazdele si oaspetii s-au înscris în numãr mare la competitii. Rezultatele finale au fost prea putin importante; ce a contat a fost spiritul de solidaritate al colegilor din celelalte „arme“ ale structurilor militare si demilitarizate ale statului român. Acest concept a fost enuntat sâmbãtã, 9 noiembrie, de cãtre invitatii Detasamentului 52 Artilerie Mixtã din cadrul Garnizoanei Bârlad. Pe rând, acestia au comemorat momentele mãrete ale acestei arme si au punctat importanta Artileriei de-a lungul existentei Armatei Române moderne. Mesajul lui Carol I al României, care s-a adresat, acum 170 de ani, pentru prima datã Artileriei armatei pe care o conducea a fost emotionant. Cuvinte elocvente le-a transmis artileristilor si actualul sef al Statului Major General al Armatei Române. Premergãtor acestor momente, militarii bârlãdeni au mers, vineri seara, în fata Cercului Militar, unde au prezentat localnicilor exercitii de tipul „Drill Team“ si, pe ritmurile fanfarei militare, s-au retras solemn, cu torte aprinse, câtre garnizoanã. Demonst