Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Japonezii vor să investească în Brăila şi Galaţi

Publicat in Romania Libera, luni 11 noiembrie 2013 ·

Astăzi se va afla în vizită la Galaţi şi Brăila o delegaţie a firmei Yazaki, din Tokio, care intenţionează să dezvolte în zonă o investiţie de 45 de milioane de euro, care înseamnă crearea a 3.500 de locuri de muncă în producţie industrială.

Conducerea firmei japoneze vizitează zona după ce au făcut lobby pentru studierea posibilităţilor de dezvoltare a unei astfel de investiţii directoarea Administraţiei Zonei Libere Galaţi, Angela Ivan şi preşedintele Patronatului IMM-urilor din Galaţi, Marian Filimon, în aceste demersuri fiind implicat şi Ministerul Dezvoltării, prin Agenţia de Dezvoltare Regională a Regiunii Sud-Est, de la Brăila. Reprezentanţii companiei japoneze se vor întâlni cu autorităţile locale, cu care vor discuta despre posibilele facilităţi acordate investitorilor şi vor analiza la faţa locului oportunităţile de dezvoltare a unei investiţii într-unul din cele două oraşe.

Compania japoneză intenţionează să înfiinţeze în zona Galaţi – Brăila o capacitate de producţie a componentelor electronice şi electrice pentru industria constructoare de autovehicole, cu 3.500 de angajaţi. Compania Yazaki se află în top 10 la nivel mondial al furnizorilor de componente auto, deţinând 154 de companii în peste 150 de state şi aproximativ 200.000 de angajaţi. Yazaki România SRL deţine deja o capacitate de producţie în Prahova, cu 3.898 de angajaţi, a cărei cifră de afaceri a crescut în perioada de criză, de la 495.301.162 lei în 2008, la 743.212.832 lei, în 2012. Intenţiile firmei japoneze de a dezvolta investiţia cifrată la aproximativ 45 milioane euro la Galaţi sau la Brăila reprezintă pentru fiecare dintre cele două administraţii locale o şansă de dezvoltare a economiei locale, mai ales în condiţiile în care, pe fondul crizei, unele dintre companiile care anunţaseră proiecte investiţionale ambiţioase în zonă au anunţat că, din cauza crizei, renunţă la in

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Răspuns de urgență”. Ursula von der Leyen anunță 10 miliarde de euro pentru țările din Europa Centrală lovite de inundațiile provocate de furtuna Boris

HotNews acum 3 ore
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi la Wroclaw, în Polonia, un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală, printre care România, care au fost afectate de inundaţii, scrie AFP.

Ramzan Kadîrov se plânge că Elon Musk i-a dezactivat vehiculul Tesla Cybertruck: „Nu este frumos din partea lui”

Libertatea acum o ora
Liderul cecen Ramzan Kadîrov l-a acuzat, joi, pe Elon Musk, patronul miliardar al producătorului auto Tesla, că a dezactivat de la distanţă un vehicul electric Tesla Cybertruck pe care susţine că l-a primit cadou de la el în luna august, relatează A

Nicuşor Dan crede că, în cazul unui cutremur de şase sau şapte grade, planşeul de la Unirii ar rezista / Edilul arată că acesta este încadrat în categoria ”nesatisfăcător” din punctul de vedere al siguranţei, dar expertul nu spune că s-ar prăbuşi

News.ro acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că pasajul de la Unirii, pentru care Primăria Sectorului 4 propune realizarea în regim de urgenţă a unor lucrări de consolidare, este încadrat în categoria a patra din cinci în ceea ce priveşte sigu

Max Verstappen, revoltat de apelul ca piloţii F1 să înjure mai puţin: „Ce suntem noi? Copii de cinci ani?”

Libertatea acum o ora
Max Verstappen a declarat că Formula 1 nu ar trebui să difuzeze transmisiunile prin radio ale echipelor dacă sportul este preocupat de limbajul urât, după ce şeful FIA a comparat piloţii cu rapperi care vorbesc urât, relatează Reuters.

Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, INTERNATĂ în spital, după ce a căzut în palatul ei de vară

Gandul acum 2 ore
Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spital, după un incident ce a avut loc la reședința sa de vară, a informat o purtătoare de cuvânt a palatului regal pentru agenţia de presă Ritzau. Regina Margrethe a

UPDATE - Planul roşu, activat în Mehedinţi în urma unui apel la 112 prin care se anunţă că mai mulţi copii au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară/ 70 de copii cu vârste între 5 şi 14 ani şi doi adulţi au nevoie de asistenţă medicală

News.ro acum 11 ore
Autorităţile din judeţul Mehedinţi au activat, joi după-amiază, Planul roşu de intervenţie, în urma unui apel la 112 prin care se anunţa că mai mulţi copii, din diferite localităţi, au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară. Un număr de

Două convoaie militare, implicate într-un accident între Brăila și Galați. Camioanele ar aparține armatei franceze

Ziare.com acum 12 ore
Două convoaie militare au fost implicate joi după-amiază, 19 septembrie, într-un accident rutier produs pe DN 2B, în apropierea Podului Siret - Şendreni, judeţul Brăila, anunţă Centrul Infotrafic. În urma unei coliziuni faţă-spate, un şofer a fost r

BEC: Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe în 1 noiembrie

Mediafax acum 6 ore
În şedinţa de joi, Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 (BEC) a adoptat o decizie privind unele măsuri pentru buna desfăşurare a campaniei electorale. „La alegerile parlamentare din acest an, camp

Moscova amenință UE cu războiul nuclear. „Satan II, are nevoie de doar 3 minute şi 20 de secunde pentru a lovi Strasbourg"

Ziare.com acum 6 ore
Amenințare fără precedent a unui înalt oficial de la Moscova. Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), a avertizat, joi, 19 septembrie, că dacă NATO și UE vor permite lovituri aeriene ucrainene cu rachet

Soţul celei mai bogate rusoaice, arestat sub acuzaţia de crimă după un schimb de focuri la birou

News.ro acum 6 ore
Vladislav Bakalchuk, soţul celei mai bogate femei din Rusia, a fost arestat şi acuzat de crimă joi, după un schimb de focuri de armă sângeros la sediul din Moscova al celui mai mare retailer online din Rusia, au declarat avocaţii săi, potrivit Reute

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

vin.

9°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

15°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°
lun.

14°/27°