Vaticanul va deveni centrul lumii creştine pe 24 noiembrie, pentru că în premieră se analizează posibilitatea ca moaştele considerate ca aparţinând Sfântului Petru, primul apostol şi fondator al Bisericii, să fie scoase din grotele de sub bazilica ce-i poartă numele, pentru a fi expuse în public. Acest eveniment excepţional va avea loc pentru a marca încheierea Anului Credinţei, în prezenţa Papei Francisc.
Într-un articol publicat în ediţia de sâmbătă a ziarului Vaticanului, ”L'Osservatore Romano”, preşedintele Consiliului Pontifical pentru noua evanghelizare, arhiepiscopul italian Rino Fisichella, a făcut cunoscut faptul că un ultim gest ce va încorona acest an va consta în expunerea pentru prima dată a relicvelor pe care tradiţia le recunoaşte ca fiind ale apostolului care şi-a dat viaţa aici pentru Domnul. ”Anul Credinţei” a fost lansat, în octombrie 2012, de către Papa Benedict al XVI-lea şi a presupus numeroase festivităţi în Piaţa Sfântul Petru.
Autori: a.b.
Vaticanul va deveni centrul lumii creştine pe 24 noiembrie, pentru că în premieră se analizează posibilitatea ca moaştele considerate ca aparţinând Sfântului Petru, primul apostol şi fondator al Bisericii, să fie scoase din grotele de sub bazilica ce-i poartă numele, pentru a fi expuse în public. Acest eveniment excepţional va avea loc pentru a marca încheierea Anului Credinţei, în prezenţa Papei Francisc.
Într-un articol publicat în ediţia de sâmbătă a ziarului Vaticanului, ”L'Osservatore Romano”, preşedintele Consiliului Pontifical pentru noua evanghelizare, arhiepiscopul italian Rino Fisichella, a făcut cunoscut faptul că un ultim gest ce va încorona acest an va consta în expunerea pentru prima dată a relicvelor pe care tradiţia le recunoaşte ca fiind ale apostolului care şi-a dat viaţa aici pentru Domnul. ”Anul Credinţei” a fost lansat, în octombrie 2012, de către