Băiatul de 17 ani, din comuna Vrîncioaia, acuzat că în urmă cu aproape o lună a atacat un profesor, pe care l-a tăiat pe față cu un ciob de sticlă, a fost arestat preventiv. Magistraţii au emis pe numele său mandat pentru 29 de zile. Fani Silviu O. a fost depistat pe raza localității de domiciliu. Potrivit unor surse oficiale, el ar fi fost găsit într-un bar de pe raza comunei, după ce timp de mai multe săptămâni s-a sustras anchetei penale.
Ieri, un procuror din cadrul parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea a semnat ordonanța de reținere, care l-a introdus pe tânăr în arest pentru 24 de ore. În aceeaţi zi, procurorul l-a propus pentru arestare preventivă, tânărul fiind dus în faţa
judecătorilor de la Tribunalul Vrancea. Fapta pentru care băiatul este cercetat a fost încadrată la tentativă de omor. „Față de probele existente la acest moment s-a dispus reținerea învinuitului minor”, a precizat procurorul Marinela Arginteanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.
La data de 16 octombrie, profesorul de istorie și geografie de la Școala din Spinești, comuna Vrîncioaia, a ajus la Spitalul din Vidra după ce a fost atacat de un tânăr cu un ciob de sticlă. Cadrul didactic a rămas internat aproape o săptămână și a avut nevoie de 12-14 zile de îngrijiri medicale. El a fost diagnosticat cu plăgi contuze hemifacies drept cu risc de organ ochi drept, conjunctivită hemoragică post traumatică, hematom occipital, echimoze.
Cu câteva ore înainte de a ajunge la spital, profesorul le-a atras atenția unor tineri, care nu mai erau elevi, să plece din curtea școli. După terminarea orelor, cei doi băieți l-au așteptat şi l-au atacat pe profesor cu un ciob de sticlă. „Erau la circa 50 de metri de școală. Agresorul (...) avea o sticlă pregătită lângă stâlp. A spart-o, asftel încât a rămas cu o parte de ciob, iar gâ