Strategia elaborată de Ministerul Mediului, deja calificată ca extrem de ambiţioasă şi costisitoare – ar fi necesare 9 miliarde de lei în următorii 10 ani - a ajuns în discuţia Consiliului Suprem de Securitate.
Guvernul a pregătit o Strategie naţională de mediu de care ar trebui să se ghideze în următorii zece ani pentru a soluţiona problemele ecologice, dintre care cele mai acute ar fi lipsa de apă potabilă şi gunoiştile neautorizate. Se afirmă însă că documentul care, surprinzător, a fost discutat astăzi chiar în Consiliul Suprem de Securitate, ar avea şi alte mize. Liliana Barbăroşie relatează:
Strategia elaborată de Ministerul Mediului, deja calificată ca extrem de ambiţioasă şi costisitoare – ar fi necesare 9 miliarde de lei în următorii 10 ani - a ajuns în discuţia Consiliului Suprem de Securitate înainte să fi fost măcar aprobată de guvern. Deputaţii, în genere, nu au văzut documentul. Aşa că discuţiile despre punerea lui în aplicare în regim de urgenţă par cel puţin ciudate. În primul rând, pentru reprezentanţii ONG-urilor de profil. Problemele cu accesul la apa potabilă sau gunoiştile neautorizate sunt atât de mari, încât este de neexplicat de ce până acum autorităţile nu prea au arătat că văd în ele o prioritate. Este exact întrebarea pe care şi-o pune Ilia Trombiţki, preşedinte al organizaţiei de mediu Eco Tiras:
Ilia Trombiţki x Ilia Trombiţki „Este, după mine, o acţiune de piar. Oamenii nu ştiu cu ce să se ocupe: ţara e dominată de corupţie, nimeni nu se ocupă cu ceea ce trebuie, oamenii competenţi au fost eliminaţi de prin toate structurile şi acum trebuie să se arate că ceva se face. Şi au ales mediul încunjurător pentru că sună frumos la Bruxelles. În principiu, apeductele nu sunt în competenţa ministerului, dar acest minister şi-a atribuit-o artificial pentru că aşa şi-au împărţit competenţele între ele partidele. Şi