Festivalul Internaţional de Teatru pentru Studenţi (SPOT) de la Carei se desfăşoară anul acesta între 18 şi 24 noiembrie. Ediţia din acest an este cea mai importantă deoarece închide o primă etapă din viaţa Festivalului, cea care a început într-un teatru ruină, a continuat într-o sală de sport, pentru a reveni, acolo unde îi este locul: într-un teatru renovat!
Ediţia de anul acesta se va concentra în jurul Teatrului Municipal Carei, a particularităţilor turistice locale - ştrand, Grădina Viilor, Castelul Karolyi - a experienţei acumulate cu ocazia ediţiilor precedente şi a uriaşei reţele de relaţii astfel creată. Tocmai din această cauză ediţia SPOT 7 este cea mai importantă de până acum. Ea închide o primă etapă din viaţa Festivalului, cea care a început într-un teatru ruină, a continuat într-o sală de sport, pentru a reveni, la anul, acolo unde îi este locul: într-un teatru renovat!
Pe durata celor şapte zile de festival careienii vor avea parte de o serie de premiere, cum ar fi spectacolele pentru copii, de nu mai puţin de 21 de spectacole, în patru limbi (română, maghiară, germană şi engleză) trei concerte, două expoziţii, prezentate de invitaţii din Anglia, Elveţia, Germania, Ungaria, Serbia şi România. Şi tot anul acesta, în cadrul SPOT, va avea loc sărbătorirea a 25 de ani de la înfiinţarea primei mişcări teatrale locale de amatori.
Ediţia din acest an este, aşa cum se poate observa, mai mult decât o simplă întâlnire a şcolilor de teatru.
În 2013, Festivalul SPOT readuce, acasă, actori careieni, găzduieşte trei ateliere de teatru (unul de regie, unul de vorbire şi unul de actorie, deschis, în exclusivitate pentru liceenii careieni), are printre invitaţi artişti şi manageri culturali, profesori şi dramaturgi. Prezenţa lor oferă ocazia de a alcătui o întreagă stagiune a viitorului teatru careian, de a demara desfăşura