Casa de Cultură „Tudor Vornicu“ din Adjud a găzduit, ieri, lansarea volumului „Istoria şi tradiţia satului românesc“. În volum sunt publicate lucrările participanţilor la simpozionul cu acelaşi nume.
La lansarea de ieri au participat elevi şi profesori ai Liceului Teoretic „Emil Botta“, directorul unităţii de învăţământ, invitaţi din judeţele Bacău şi Vrancea. În cuvântul de deschidere, profesorul Cătălin Crimu, doctorand al Facultăţii de Teologie „Justinian Patriarhul“ Bucureşti, a prezentat invitaţii, arătând că prezenţa lor conferă evenimentului o semnificaţie aparte. „Satul reprezintă reperul existenţial şi valoric al neamului românesc într-o lume care tinde să se înstrăineze de originile sale. Recursul la trecut şi la tradiţie legitimează perenitatea românilor în istorie“, a spus profesorul Cătalin Crimu.
La rândul său, profesorul Ionuţ Ţandără, inspector pentru programe europene în cadrul ISJ Vrancea, consideră că în cuprinsul volumului se regăsesc teme ce denotă înţelepciunea populară, echilibrul interior şi seninătatea omului de la ţară. „Este drept că schimbările din societate au alterat întrucâtva modul de a fi al satului românesc. Acesta rezistă însă provocărilor istoriei prin puterea obiceiurilor şi a tradiţiilor“, a spus Ionuţ Ţandără.
De asemenea, profesor doctor Nicolae Damian este de părere că ar fi benefic ca la viitoarele ediţii să se acorde atenţie rolului şcolii, aceasta şi biserica fiind piloni ai rezistenţei în timp a civilizaţiei rurale. În prezentarea sa, profesorul Cătălin Mocanu a pledat pentru implementarea unor programe europene prin intermediul cărora tradiţiile să fie promovate. „Făcându-le cunoscute vom putea dovedi că o cultură mare se poate regăsi şi într-un spaţiu considerat marginal“, a spus el.
Preotul Oscar Frunză, protopop la Protoeria II Focşani, a precizat că în lumea satului, religiozi