Despre fumat se spune că este o plăcere, un viciu, “o modă”. Însă, este o plăcere care ucide cu fiecare țigară fumată. Renunțarea la fumat înseamnă un câștig în ani de viață.
Dacă renunți până la 35 de ani, câștigi toți cei 10 ani pe care i-ai fi pierdut dacă ai fi continuat să fumezi. Dacă renunți până la 45 de ani, câștigi 9 ani, până la 55 ani, câștigi 6 ani iar până la 65 de ani, câștigi doar 3 ani. În realitate, gestul de a fuma ascunde în spatele lui o boală cronică: dependența de nicotină.
Șapte secunde până la creier
Nicotina, livrată prin fumul de tutun, ajunge în 6-7 secunde la creier, unde determină secreția de dopamină, substanța care activează “circuitul recompensei” – o rețea de neuroni responsabilă de producerea stării de satisfacție, a plăcerii când faci un anume lucru sau ingerezi, inhalezi o anume substanță.
Persoana dependentă de nicotină resimte această nevoie cu cea mai mare intensitate dimineața, după abstinența din timpul nopții. Un semnal care nu este urmat de recompensă declanșează frustrare. Semnalul poate fi, însă, atât extern (ocaziile care “nu merg” fără o țigară) cât și intern (scăderea concentrației sanguine a nicotinei sub nivelul care menține activ circuitul recompensei).
Citeste mai mult pe fitness-nutritie.ro
Citeste si Starea de sănătate (II) – Antioxidanţii