Din cînd în cînd, prin ziare, în studiouri de televiziune şi pe forum-uri se aud bombăneli mai mult sau mai puţin contondente despre ”intelectuali”. Sunt ”elitişti”, nu se ”implică”, se vînd pe bani, funcţii şi privilegii. Pe scurt, sunt vinovaţi de mai toate necazurile ţării. Nu e tocmai limpede ce înţeleg autorii acestui tip de discurs prin cuvîntul „intelectuali”.

Mai întîi, e limpede că membrii guvernului nu sunt socotiţi ”intelectuali”, de vreme ce nu ei sunt răspunzători de falimentul autohton. Nici parlamentarii nu vor fi fiind intelectuali, căci reprezintă o majoritate benefică pentru ţară, votată, nu-i aşa, euforic, de popor. Dar autorii înşişi ai unor articole critice la adresa intelectualilor (domnul profesor Schifirneţ, de pildă, chiar pe blogul Adevărului) par să nu aibă nimic de a face cu această infamantă categorie umană, căci o judecă cumva din afară, de la o competentă şi igienică distanţă. Domnul profesor Schifirneţ are voie să stea abstras, la catedră, şi să-i certe pe intelectuali. Domnia Sa nu trebuie ”să se implice”. Implicarea e treaba ”intelectualilor”. Gazetarii care se războiesc cu ”intelectualii” nu sunt, pesemne, nici ei intelectuali, ci plugari ai cuvîntului, cavaleri imaculaţi ai unei armate care nu are, în arsenalul ei, săgeţile boante ale intelectului şi strategiile egolatre ale ”culturii”. Ce rămîne? Rămîn ”aşa-zişii” intelectuali, politrucii şi tîlharii spiritului, ”băsiştii”, trădătorii de ţară, casapii tinerei generaţii, ”boierii minţii”. Ca să n-o mai lungim, „intelectualii” sunt, în mare, vreo patru-cinci inşi, de genul Patapievici, Liiceanu sau Pleşu, care se ocupă, cît e ziua de lungă, cu matrapazlîcuri monopoliste, cu conspiraţii de gaşcă, cu exportul operelor proprii şi cu achiziţia neobosită a unor averi obscene. Duc ţara de rîpă, în loc să ”elaboreze o teorie propriu-zisă a dezvoltării României” şi să-şi aducă ”aportu