Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul director al Fabricii de Zahăr Bod s-a predat la Poliţie, după doi ani

Publicat in Romania Libera, luni 11 noiembrie 2013 ·

Fostul director al Fabricii de Zahăr Bod, Dan Tartagă, dat în urmărire internaţională de aproape doi ani, s-a predat, luni, la sediul IPJ Braşov, transmite Mediafax. Tartagă a fost încarcerat la Penitenciarul Codlea, unde are de ispăşit o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru înşelăciune în dosarul privatizării fabricii.

Dan Tartagă a fost condamnat de Curtea de Apel Alba, pe 19 octombrie 2011, la o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare pentru fals în declaraţii, uz de fals, instigare la fals intelectual, înşelăciune, folosirea cu rea-credinţă a creditelor societăţii şi încasare ilegală de dividende, în dosarul privatizării Fabricii de Zahăr Bod.

Tartagă a fost dat în urmărire naţională şi internaţională din luna februarie 2012, însă nu a fost găsit până în prezent.

Fostul director al fabricii de zahăr Bod a solicitat amânarea executării pedepsei pentru o perioadă de trei luni, cerere care i-a fost acceptată de Tribunalul Alba. Pe perioada amânării, Tartagă s-a prezentat periodic la Poliţie, conform procedurii, însă după expirarea amânării, în data de 14 februarie 2012, Dan Tartagă nu a mai fost găsit.

Alături de el a fost condamnat şi fostul director al Băncii Agricole Braşov Nicolae Pişcu tot la cinci ani de închisoare cu executare.

Citeşte şi: Fostul director al Băncii Agricole Braşov dat în urmărire din 2011, prins şi încarcerat

Pişcu a fost dat în urmărire naţională din octombrie 2011, iar în septembrie 2012 a fost prins de poliţişti într-un restaurant din Braşov, fiind apoi încarcerat la Penitenciarul Codlea.

Procesul în dosarul privatizării Fabricii de zahăr Bod a început în 2002, iar după nouă ani de procese atât fostul director al fabricii Dan Tartagă, cât şi fostul director al Băncii Agricole Braşov Nicoale Pişcu au fost condamnaţi la cinci ani de închisoare cu executare de către Curtea de Apel Alba, p

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 44 minute
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 32 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 2 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul de premier al Canadei şi spune că poate colabora cu Trump

News.ro acum o ora
Fostul bancher Mark Carney a fost învestit vineri în funcţia de prim-ministru al Canadei şi a declarat imediat că ar putea colabora cu preşedintele american Donald Trump, care promite tarife vamale care ar putea devasta economia canadiană, relatează

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°