Rândurile - reflecţiile de mai jos mi-au fost inspirate (provocate) de tableta pusă recent pe post la Europa Liberă de scriitorul Iulian Ciocan, la rubrica Domniei Sale „Realitatea cu amănuntul”, pe care o susţine de ani de zile, muncă demnă de admiraţie, dar şi de albă invidie, în care autorul, după pertinente judecăţi asupra realităţilor interminabilei şi... tristei noastre tranziţii, ajunge la concluzia precum că statul acesta zis RM nu ar fi decât un „stat fantomă, iar cetăţenii lui nişte... oameni-fantome”.
E o metaforă-formulare destul de dură, dacă nu ar fi şi... dureroasă!
Tocmai incitat de o asemenea constatare aş vrea să expun câteva considerente ce-mi vin în minte în legătură cu problema în discuţie.
Din capul locului vreau să zic, că întrebarea: Ce este statul? m-a preocupat din adolescenţă încă. Dar aşa cum atunci nu-mi erau accesibile decât cărţi-surse de informaţie oficiale, din cadrul ideologiei marxist-leniniste, am putut să am acces doar la lucrarea lui F. Engels „Originea familiei, a proprietăţii private şi a statului”, desigur, în ruseşte...
Abia mai târziu, mult mai târziu, am avut în mână „Republica” lui Platon, dar şi magistralul eseu de juneţe a lui Eminescu „Influenţa austriacă asupra românilor din principate”.
Am să încerc să fiu cât mai concis.
1. Statul, ca atare, este una din marile descoperiri ale omenirii. Or, un stat, oricât de slab ar fi el, este preferabil inexistenţei acestuia, deoarece ar duce la anarhie, ceea ce înseamnă pieirea tuturor.
2. Există popoare care au state apărute în mod firesc, adică drept fenomene-instituţii naturale, şi altele care au state constituite în mod artificial, adică... nefiresc. Din această, a doua categorie, face parte Republica Moldova ca stat.
Apropo,
