O nouă ediţie a Festivalului Vinului va fi organizată între 15 şi 17 noiembrie, pe platoul din faţa Primăriei Arad.
Programul evenimentului este următorul: vineri, 15 noiembrie, de la ora 17, va urca pe scenă Orchestra Municipiului Arad condusă de Dudu Blagu Ienăşescu, urmată de soliştii vocali Aurel Ungur, Valentina şi Florin Novac, Viorel Leric, Ştefan Muntenaş şi Puiu Codreanu. De la ora 21, microbiştii vor putea urmări pe un ecran mare meciul de fotbal Grecia – România.
Sâmbătă, 16 noiembrie, programul va începe la ora 17, cu Ziua West TV, apoi va continua cu orchestra Rapsodia, Daniela Han, Lucian Zadic, Nelu Zadic, Lucian Drăgan. De la ora 19.30 vor concerta cei de la Domino şi Cargo.
În ultima zi a festivalului vor urca pe scenă Cristi Bordaş & Laura Gaşpar, Daniel Julean, Nelu Pitic & friends şi Daniel’s Band. Începând din data de 18 noiembrie, pe platoul din faţa Primăriei se va deschide Târgul de Iarnă.
Vă mai recomandăm: VIDEO Primul Festival de Dans Istoric din România vă aşteaptă la Braşov
Întâlnire între Rebengiuc şi copiii, la Festivalul de film KINOdiseea