Centrul Cultural „Mihai Eminescu” a găzduit luni, 11 noiembrie, o dezbatere publică privind programul tăierilor de arbori aparţinând domeniului public, asociaţiilor de proprietari, persoanelor fizice şi juridice, şi planurile de plantare dendrofloricolă pe domeniul public al municipiului. Au fost prezenţi reprezentanţii Primăriei Târgu-Mureş, consilierii Sebastian Pui, Claudiu Maior, viceprimarii Peti Andras şi Ionela Ciotlăuş şi reprezentanţii asociaţiilor de proprietari din Târgu-Mureş.
Programul de tăieri şi plantări
În deschidere, Anca Teban, director adjunct al Administraţiei Serelor, Parcurilor şi Zonelor Verzi, a prezentat graficul privind tăierile şi plantările, după care reprezentanţii asociaţiilor de proprietari şi-au spus problemele în faţa reprezentanţilor Primăriei. “Am plantat până acum 300 de arbori şi peste 1.500 de arbuşti. Plantarea continuă, vrem să prindem cât mai mult perioada optimă până la îngheţ şi să rezolvăm cât mai mult din planul de plantare. Ceea ce rămâne va fi executat în primăvara anului viitor. Începem prima dată cu programul rămas din 2012, sunt 125 de asociaţii de proprietari. Vom relua lucrările în Aleea Carpaţi, apoi o altă echipă va lucra concomitent în Cartierul Tudor, unde avem 45 de asociaţii şi altă echipă în Cartierul Dâmbu unde mai avem rămase 34 de asociaţii. Apoi sperăm să intrăm la celelalte zone, Libertăţii, Bălcescu, Rovinari mai avem nouă asociaţii, Gheorghe Doja, Mureşeni, 17 asociaţii, Cornişa, Mihai Viteazul 3 şi Centru cu câte şase asociaţii”, a precizat Anca Teban.
Probleme în Aleea Cornişa
Au urmat la cuvânt reprtezentanţii asociaţiilor de locatari care şi-au expus problemele, una dintre acestea vizând zona Aleei Cornişa. “În Aleea Cornişa când veţi intra, avem nişte probleme enorme acolo. Aveţi de lucru acolo ani de zile. Scările care coboară în 7 Noiembrie sunt praf, parcul de joacă di