Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„E limba română şi, până la noi, Eminescu a pus punctual pe i“. Ce soluţie are premierul Iurie Leancă pentru denumirea limbii de stat din Constituţie

Publicat in Adevarul, luni 11 noiembrie 2013 ·

Excluderea denumirii limbii de stat din Constituţie ar putea fi o soluţie pentru Republica Moldova, crede premierul Iurie Leancă. Prim-ministrul a dat de înţeles că astfel ar putea fi împăcaţi şi cei care să fie scrisă denumirea corectă, româna, şi cei care insistă să rămână „moldoveneasca“.

„E limba română şi, până la noi, Eminescu a pus demult punctul pe i. Denumirea limbii în Constituţie este, bineînţeles, un lucru important. În alte ţări însă nu e specificată, ceea ce ar putea fi o soluţie şi pentru noi", a declarat premierul Iurie Leancă într-un interviu pentru „Adevărul“, întrebat dacă va fi iniţiată schimbarea denumirii limbii de stat în Constituţie.

Potrivit prim-ministrului, mult mai importantă este predarea corectă a limbii române în şcoli, inclusiv în cele bilingve, unde există mari probleme. „Doamna Maia Sandu, ministrul Educaţiei, vorbea zilele trecute despre simplificarea curriculei şcolare. Ideal ar fi să facem acest lucru împreună cu Bucureştiul, cu Academia de Ştiinţe şi Ministerul Educaţiei din România. Copiii sunt nevoiţi să înveţe lucruri atât de complexe, pe care le uită chiar a doua zi. Pe de altă parte, mulţi copiii de la ţară nu ştiu în continuare ce înseamnă ghidon, de exemplu. Cuvinte pe care şcoala ar trebui să-i înveţe. E timpul să facem un exerciţiu profund în acest sens, de simplificare, pe de o parte, şi, pe de alta, să ne îngrijim mult mai mult de felul în care vorbim limba. Deşi, dacă mai mergi prin ţară, vezi că situaţia din ’89 încoace s-a schimbat. Nu atât de bine cum mi-aş fi dorit, dar e o schimbare“, a menţionat Iurie Leancă.

În articolul 13 din Constituţia Republicii Moldova scrie că limba de stat este „limba moldovenească“. Constituţia poate fi modificată cu votul a două treimi din deputaţi. În actuala componenţă a Parlamentului, o astfel de iniţiativă nu ar întruni numărul necesar de voturi pro.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Germania au semnat un plan de acțiune comun pentru intensificarea relațiilor. Colaborarea în industria de apărare, printre priorități, anunță Nicușor Dan

HotNews acum 21 minute
Președintele Nicușor Dan a afirmat, în conferința de presă susținută la Berlin alături de cancelarul Friedrich Merz, că România și Germania intenționează să-și intensifice relațiile economice, inclusiv în domeniul industriei de armament, un acord fi

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 2 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

HotNews acum 27 minute
Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din SuperSocial în care pariorii de top sunt recompensați pentru fiecare bilet copiat de către alți ut

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 4 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

Ministrul Transporturilor: Un constructor român a câştigat, astăzi, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig / Are o valoare de aproape 6 miliarde lei

News.ro acum 3 ore
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă că un constructor român a câştigat, vineri, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig, care tranzitează judeţul Neamţ, face parte d

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 10 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 4 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°