La data de 10.11.2013, ora 18.10, pe DN 2D în comuna Boloteşti, C. Cristina, de 36 ani, din municipiul Focşani, în timp ce conducea auto marca VW, din cauza neatenţiei a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile pe câmp. În urma producerii evenimentului a rezultat rănirea uşoară a conducătoarei auto. Cercetările sunt continuate pentru a se stabili cu exactitate modul de producere a evenimentului. La data de 10.11.2013, ora 01.15, pe DN 2N, în comuna Jitia, T. Tudorel, de 36 ani, din comuna Dumitreşti, a fost depistat în timp ce conducea autoutilitara marca Fiat având o concentraţie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal. Infracţiune de ultraj La data de 10.11.2013, ora 20.30, în timp ce executau serviciul de patrulare pe raza comunei, poliţiştii din Boloteşti au invitat în sediul postului pe C. Mircea Gheorghe, de 53 ani şi pe C. Ion, de 38 ani, ambii din localitate, întrucât aceştia tulburau ordinea şi liniştea publică. Fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, cei doi suspecţi le-au adus injurii şi ameninţări poliţiştilor şi au avariat uşa de acces în postul de poliţie. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, suspecţii fiind cercetaţi în stare de libertate. Informații primite de la IPJ Vrancea La data de 10.11.2013, ora 18.10, pe DN 2D în comuna Boloteşti, C. Cristina, de 36 ani, din municipiul Focşani, în timp ce conducea auto marca VW, din cauza neatenţiei a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile pe câmp. În urma producerii evenimentului a rezultat rănirea uşoară a conducătoarei auto. Cercetările sunt continuate pentru a se stabili cu exactitate modul de producere a evenimentului. La data de 10.11.2013, ora 01.15, pe DN 2N, în comuna Jitia, T. Tudorel, de 36 ani, din comuna Dumitreşti, a fost depistat în timp ce condu