Cel mai nou studiu Ericsson despre mobilitate arată că abonamentele la serviciile de telefonie mobilă vor atinge cifra de 9,3 miliarde în 2019 și peste 60% dintre acestea – 5,6 miliarde – vor fi pentru smartphone-uri.
Pentru a susține nevoile numărului tot mai mare de utilizatori de smartphone-uri, 90% din populația lumii va beneficia de acoperire WCDMA/HSPA și aproximativ două treimi (65%) de acoperire LTE.
În prezent, abonamentele pentru smartphone-uri reprezintă 25-30% din numărul total de abonamente la servicii mobile. Cu toate acestea, în trimestrul al III-lea din 2013, 55% dintre telefoanele mobile vândute au fost smartphone-uri.
„Rata de penetrare a smartphone-urilor a crescut exponențial și suntem convinși că va continua să crească la fel de repede”, a declarat Douglas Gilstrap, Senior Vice President & Head of Strategy, Ericsson. „A fost nevoie de cinci ani pentru a atinge primul miliard de abonamente pentru smartphone-uri, dar va fi nevoie de mai puțin de doi ani pentru a atinge pragul de 2 miliarde de abonamente. Mai mult decât atât, între 2013 și 2019 numărul abonamentelor pentru smartphone-uri se vor tripla. Aceste lucruri vor fi posibile datorită ratei din ce în ce mai mare de penetrare a smartphone-urilor în China și alte piețe emergente și apariției modelelor la prețuri mai accesibile”, a adăugat acesta.
Traficul de date mobile va crește de 10 ori între 2013 și 2019, ajungând la 10 exabiți. Traficul de date video crește anual cu 55% și va reprezenta peste 50% din traficul total de date mobile în 2019, iar rețele de socializare și serviciile web vor reprezenta fiecare câte 10%.
Această ediție a raportului Ericsson include și o analiză extinsă despre acoperirea rețelelor pentru aplicațiile mobile – o nouă abordare pentru a analiza performanța unei rețele și gradul de satisfacție al utilizatorilor – cu accent pe aco